udreaDe ceva timp ma lovesc, in discutiile avute pe retelele de socializare sau offline cu sustinatorii neconditionati ai lui Traian Basescu si ai Elenei Udrea, toti membri PMP, de aceleasi 10 „axiome” dincolo de care mintea interlocutorilor mei nu poate trece. Sunt idei tabu, de necontestat din punctul lor de vedere, iar orice continuare a dezvoltarii sau argumentarii acestora duce inevitabil la acuze sau blocari de comunicare. Iata-le:

1. viitorul presedinte trebuie sa fie „garantat” Basescu.

Argument: Traian Basescu are un capital de imagine si popularitate dar nu poate impune electoral singur viitorul presedinte. O dovedesc scorul PMP si al protejatilor sai pentru presedintie, Elena Udrea si Cristi Diaconescu.

2. daca viitorul presedinte nu va fi C. Diaconescu, atunci oricare altul il va numi premier pe Ponta.

Argument: chiar Traian Basescu este cel care l-a numit premier pe Victor Ponta. In plus pana in 2016 nu se schimba guvernul, cu exceptia unei motiuni de cenzura sau a alegerilor anticipate.

3. Traian Basescu este singurul politician care sprijina justitia.

Argument: Mai multi politicieni au sprijint lupta anticoruptie, cei mai „vocali” fiind Monica Macovei (PDL), Mihai Razvan Ungureanu (FC), Cristi Preda (PMP), Adrian Papahagi sau Teodor Baconshi, ultimii doi autoexclusi din PMP. Asadar anticoruptia nu este un apanaj al lui Traian Basescu, existand, pe langa politicieni, ONG-uri, magistrati, CCR si ambasade ale unor parteneri externi care au sprijinit actiunile care au efect un grad mai mare independenta a justitiei. Sa nu uitam insa ca Traian Basescu a atacat de multe ori pe unii dintre acestia, cele mai amendate fiind cuvintele dure la adresa Monicai Macovei si Daniel Morar.

4. MRU e vinovat de caderea guvernului in 2012, nu tradatorii din PDL (unii dintre ei fosti sau actuali membri PMP).

Argument: intrarea in scena a guvernului MRU s-a facut dupa o lunga erodare a guvernului Emil Boc si a intarzierii schimbarii unui premier care a luat masuri necesare dar impopulare. Apoi componenta guvernului MRU a fost un hibrid intre ministri neremaniati ai guvernului BOC din partea UDMR si UNPR si ministri noi din partea PDL. Singurii fata de care MRU a avut putere de decizie. Apoi MRU nu era membru PDL sa poata influenta deciziile parlamentarilor portocalii care au decis sa tradeze. In 2012, ca sa dau un exemplu, am asistat la o discutie intre MRU si Marius Dugulescu, senator PDL trecut la PNL si apoi independent. Ultimul isi cerea scuze deoarece, desi il asigurase pe MRU de sustinerea lui, tradase. La discutie au participat mai multi membri ai Societatii Timisoara. Asadar tradarea a fost a PDL si UNPR, cu acceptul PDL si fara interventia lui MRU.

5. daca o critici pe Elena Udrea esti misogin.

Argument: asumarea unei functii politice implica si critici si laude. Daca aceste critici se refera la mesajul transmis verbal si nonverbal, la activitatea si esecurile din trecut, la actiunile indreptate impotriva colegilor de pe frontul antiUSL, atunci nu are nimic de a face cu misoginismul. Daca in locul lui Udrea era Mircea Geoana, criticile erau aceleasi.

6. daca o critici pe Elena Udrea esti frustrat.

Argument: frustrare ca ce? Ca nu gandesc ca EU? Asta si spun criticii acesteia ca nu gandeste politic ok. De ce sa fiu frustrat? Frustrare ca nu arat ca EU? Doar nu credeti ca apanajul gandirii e masura 90-60-90? Sau a tipilor „macho” gen Catalin Botezatu sau Mircea Badea? Atunci Andrei Plesu ori Brandusa Armanca, doua persoane pe care le admis dar care nu sunt chiar fotomodele, habar nu au ce vorbesc. Ori, cel putin in cazul celor doi, lucrurile sunt exact pe dos, ambii avand proprietatea termenilor si justetea insiruirii logice a argumentelor acasa. Si atunci? Despre ce frustrare vorbiti? Despre a sexului, a posesiunii sexuale, a coitului? Sper ca nu, altfel intram intr-o zona in care judecata apartine organelor genitale si nu logicii si a bunului simt.

7. daca il critici pe Traian Basescu esti uselist.

Argument: un mod de gandire binar, in care exista doar 0 si 1, doar alb si negru, doar bine si rau. Un mod de gandire primar, neevoluat pentru ca atat sondajele care arata ca aproape 70% din electorat nu merge la vot, nefiind nici basist nici uselist, cat si viata de zi cu zi, cu multe culori si nuante de gri, este contrazis. Nu, dragi pempisti, a gandi inseamna si a critica ce e rau si a cautiona anumite actiuni pana la aparitia efectelor, dar si a lauda ceea ce este bun.

8. am incredere deplina in Traian Basescu si ce spune el asta fac si eu.

Argument: Traian Basescu, ca de altfel oricine, are si parti bune si parti rele. A avea incredere 100% reprezinta o autolobotomizare, o delegare a functiei gandirii pe care o intalnim si la antenistii care cred tot ce debiteaza Gadea seara de seara. Nu ar fi nicio diferenta intre antenisti si cei ce afirma asta, intre ei nediferand altceva decat personajul increderii totale. Si unii si altii gresesc. Avem creiere, atunci sa alegem informatia corecta si sa o procesam ca atare.

9. doar PMP este antiPSD, ceilalti sunt „blatisti”.

Argument: Cristian Diaconescu, prezidentiabilul PMP este un fost ministru de externe al guvernului Nastase. Adica un fost pesedist. Victor Ponta a fost avocatul familiei Udrea – Cocos. In plus, prin actiunile lor, Traian Basescu si Elena Udrea nu fac altceva decat sa netezeasca drumul lui Ponta catre Cotroceni.

10. nu critica PMP-ul ci numai PSD-ul si pe Victor Ponta, caci asta este miza politica in 2014.

Argument: luati toate declaratiile lui Traian Basescu si ale Elenei Udrea din ultima vreme, indiferent de locul unde au fost facute si veti vedea ca ambii ataca atat partide de dreapta cat si lideri de dreapta. Ei, prin aceste critici, nu incalca acest „principiu”? Sau pe ei nu ii intereseaza a opri confiscarea de catre PSD si grupul infractional organizat GRIVCO a statului de drept si a Romaniei. Daca da, atunci de ce ei sa critice si altii nu?

Sper ca ati inteles ca ne putem insela usor. Sa lasam discutiile sterile deoparte, punand accent pe rezultate. Ele inseamna un candidat unic, sustinut de o structura puternica care nu inseamna altceva decat o alianta sau o fuziune de partide mici, de sub 20%, in care momentan conteaza rezultatul de dupa alegerile din toamna lui 2014 si viitorul european al Romaniei.

PMP nu inseamna Alba ca Zapada, nu detine adevarul absolut, nu este steagul luptei anticoruptie si nici nu poate fi etichetat ca un model de partid modern, ci doar locul geometric al punctelor de interes ale lui Traian Basescu si al Elenei Udrea. Atat.