votati aici!Mai sunt 7 zile pana la alegerile prezidentiale si 5 zile de campanie electorala conform legii. Iar lupta pentru locul de la Cotroceni se ascute si poate avea un episod decisiv azi, 14 noiembrie 2009, prin confruntarea electorala de la Cluj, intre cei doi candidati: Traian
Basescu, presedintele in functie, sustinut de PDL si … Crin Antonescu, candidatul PNL pentru presedintie. Al treilea candidat, Mircea Geoana, desi a cerut acest timp de confruntare, se ascunde dupa fusta Macinului, acolo unde are azi o intalnire cu electoratul sau.
 

 

DE CE O CONFRUNTARE ELECTORALA FACE-TO-FACE?

Sunt mai multe considerente pentru care se accepta astfel de intalniri, fie pentru castigarea electoratului partii adverse, fie pentru castigarea electoratului indecis, fie pentru fixarea propriului electorat sau toate aceste obiective simultan.  In mod civilizat ar trebui ca si ideile, viziunea sau doctrina care stau in spatele programului candidatului sa fie dezbatute cu contracandidatul sau, astfel incat electorii sa-si faca o idee despre ceea ce ar urma in cazul in care acesta iese castigator. Iar daca acesta ar fi corect si si-ar impune programul, noi, cetatenii acestei tari, sa stim ce decizii sa luam pentru viitor.

Dar asta se intampla in tarile civilizate si nu cred ca ne situam inca acolo. Astfel incat, coborand nivelul de civilizatie si raspunzand la intrebare, vom incerca sa observam alte aspecte:

– inteligenta emotionala a candidatilor: modul cum isi stapanesc emotiile, cum le folosesc pentru castigarea inimilor electoratului, fara a manipula;

– taria de caracter, folosind sau nu atacuri sub centura, un limbaj corect, dezvaluiri pertinente, mintind sau nu electoratul;

– perceptia realitatii, acea capacitate foarte importanta  pe baza careia se determina calitatea produsului gandirii;

– inteligenta si modul de gandire.

 

CUM STAM?

Intai de toate, avem un candidat al unui partid mare, absent la prima confruntare electorala, desi el a cerut cu insistenta acest lucru. Perceptia electorala este de teama, de evitare a acestei confruntari si pe fondul unor scandaluri care tin de relatia directa sau indirecta cu anumite structuri interlope din Federatia Rusa, dar si a unor presupuse deturnari de fonduri din campania electorala. Si cum orice staff de campanie isi alege varianta cea mai buna, inseamna ca s-a luat in calcul ca Mircea Geoana ar fi iesit mai rau dintr-o astfel de confruntare. Asadar, Macinul si Clujul au fost puse pe aceeasi balanta si a iesit egal, desi electoratul sau crede altceva.

Despre Crin Antonescu este evident ca "mersul la aspiratie" in spatele lui Mircea Geoana si cu pancarda expirata Klaus Iohannis nu i-a adus acestuia cresterea in sondaje. Iar acum cauta disperat alte solutii pentru castigarea de voturi. Confruntarea cu Traian Basescu ii poate fi un ajutor sau nu, iar mersul pe o singura carte, in conditiile impuse de stafful lui Basescu, arata disperarea lui Crin Antonescu. Sunt sigur ca electoratul sau mai spera la o confruntare de cea mai buna calitate desi, mergand pe directia sloganului sau electoral la care a tinut atat de mult, "Romania bunului simt", poate actiona ca o capcana impotriva sa, neputand "sa sara calul" atunci cand va formula, in stilul caracteristic, acuzele la adresa contracandidatului sau. Ramane de vazut.

Traian Basescu va "juca" pe terenul sau, pe de o parte pentru ca Clujul este un fief al PDL-ului lui Emil Boc, pe de alta parte pentru ca a raspuns unei provocari emise de Mircea Geoana si alegandu-se cu o confruntare cu un Crin Antonescuavid dupa voturi. Asta ii poate da o atitudine si o postura ce poate fi greu distrusa de Crin Antonescu. Depinde de limita pana la care va merge acesta din urma.

Asadar, azi vom avea un meci din Liga secunda, intre candidatii 1 si 3 in sondaje, fara o miza electorala decisiva, dar cu un perdant sigur: Mircea Geoana.

 

 

UPDATE: Si cum romanii nu iarta si sunt un popor creativ, urmariti asta:

 

 

  Schabuwan – The Winner Takes It All  
   
  Found at bee mp3 search engine