Motto: „In batalia dintre o stanga pentru care toate viciile noastre sunt virtuti si o dreapta pentru care toate virtutile noastre sunt vicii, sufletul nedescatusat inca al Romaniei constituie o veritabila a treia forta”

Mircea Platon

Despre Dan Puric nu este prima data cand scriu. Inca nu am fost la niciuna din conferintele sale cu public dar i-am citit cartile. Il urmaresc atunci cand apare la emisiunile lui Robert Turcescu de Craciun si de Paste pentru ca vorbele sale au putere: mangaie si vindeca, dau curaj si valoare la ceea ce sunt si grupului din care fac parte.

Dan Puric, un „produs” de nisa

Aparitia lui s-a facut natural, pe o zona desertizata de miscarile partidelor politice din Romania si intelectualitatea romaneasca, mai mult atee si de stanga, decat nationala. Depasind dilemele si criticismul pur, rational, miscandu-se intre virtuti si defecte, Dan Puric si-a asumat un demers pe care, daca judecam dupa numarul de exemplare vandute din cartile sale, dar si dupa numarul de spectatori la conferintele sale, il face foarte bine.

 

CRITICA

(Dilema)

LAUDA

(Certitudini)

VIRTUTI

Intelectualitate

(Anestezie)

Dan Puric

(Identitate)

DEFECTE

Partidele de dreapta

(Dezgust)

Partidele de stanga

(Demagogie)

Mircea Platon, in cartea scrisa impreuna cu Ovidiu Hurduzeu, „A treia forta: Romania profunda„, explica foarte bine aceste pozitionari. Lauda defectelor pe care stanga dominanta o face de peste 50 de ani in Romania, in ideea rasturnarii valorilor nationale, fara de care comunismul nu ar fi putut fi instaurat ca politica totalitara, incurajand mitocania, frica, crima, colaborarea cu securitatea, ca mai apoi, dupa revolutie, sa incurajeze aceleasi defecte pentru a da legitimitate lui Ion Iliescu si PSD. La polul opus, partidele istorice ne-au criticat defectele intr-un discurs la propriu plin de injuraturi, la adresa „primitivismului”, „stupiditatii”, etc. nefacand altceva decat sa se pozitioneze elitist si pline de dezgust peste o populatie inca nedezmeticita de ceea ce i s-a intamplat dupa 1989.

Peste toate acestea, intelectualitatea romaneasca, ne-a anesteziat nu fara intentie, criticandu-ne virtutile si etichetandu-ne valorile, fie prin actiuni de genul „10 pentru Romania” sau emisiuni culturale de genul „Cel mai mare Roman„. Ele au nu au facut altceva decat sa dea legitimitate antivalorilor comuniste, punandu-le pe acelasi nivel cu cele autentic romanesti.

Pe acest fond a aparut Dan Puric. Pentru ca nimeni nu ne lauda virtutile, astfel incat romanii erau denigrati nu numai de italieni sau de cei dinafara, ci si de ei insisi, a trebuit sa vina cineva sa ne vindece de aceasta boala. Prin a ne arata asa cum suntem si a ne scoate din intunericul unde dezgustul si demagogia, dar si aneztezia societatii civile ne-a adus in acesti ani, Dan Puric si-a gasit o audienta dispusa sa afle „Cine suntem” si ce inseamna „Omul frumos„.

Dan Puric si intelectualitatea din Romania

Intr-o emisiune transmisa duminica la Realitatea TV, Stelian Tanase, prietenul de vorbe al lui Mircea Dinescu si intelectual el insusi, l-a invitat in studio, alaturi de Florin Iaru, pe Dan Puric. Motivul a fost un articol pe care ultimul l-a dat pentru Adevarul si in care spunea ca Zidul Berlinului s-a daramat peste noi. Discutia a fost dusa mai mult pe disputa dintre Florin Iaru si Dan Puric, intr-un meci care, per total s-a terminat 2-0 pentru dl. Puric, daca socotim si meciul din 2006 dintre cei doi, in momentul in care s-a pus problema retragerii icoanelor din scoli si in care cei doi s-au pozitionat antagonic, Florin Iaru declarandu-se ateu convins.

M-a surprins in acea emisiune lipsa de empatie fata de poporul roman a intelectualitatii romanesti reprezentata de cei doi si care, pusa in acord si cu afirmatiile lui Andrei Plesu despre Dan Puric, il pozitioneaza pe ultimul foarte bine si-i arata cauza succesului: o empatie fata de un popor ologit, anesteziat, indurerat si care are nevoie de mangaiere si de un cuvant care sa atinga si nu sa critice. Acolo unde intelectualul doreste sa inteleaga prin detasare de talmes-balmesul discursului politic, dar prin a-si infige propriile lor valori dubitative, Dan Puric vine cu un discurs plin de certitudini, lamurind ascultatorul, mai mult decat punandu-i etichete.

Astfel vom intelege si de ce Andrei Plesu nu il poate cuprinde cu mintea pe Dan Puric: pentru ca vede excelenta subiectului Dan Puric ca actor dar nu percepe mesajul empatic si vindecator al acestuia fata de un popor pe care Andrei Plesu nu il poate vedea decat critic si sceptic, intrebandu-se daca Romania isi va schimba chipul inainte de moartea lui. Adica Plesu are dilema schimbarii, pe cand Puric produce acea schimbare punand lumina pe virtuti. Primul e static, celalalt este activ.

Ce facem cu Dan Puric?

Pentru unii este un habotnic ortodox, pentru altii un profet mincinos. Pentru unii este vocea vindecatoare, pentru altii omul asteptat care sa-i ridice din mocirla comunista. Unii i-au cautat declicul, altii detasarea de institutii. Pentru cei mai multi este doar un „produs” bun dar care nu poate fi declarat ca benefic pentru ca nu este la moda: cu un ochi la sufletul propriu si cu altul la elita acuzatoare, omul de rand nu stie intre ce sa aleaga, aruncat nu intamplator intr-o dilema axiologica dar si existentiala.

Poate ca Dan Puric nici nu vrea sa facem ceva cu el, nu asteapta sa-l recunoastem ca profet, mantuitor, exemplu, maturator de drumuri spre biserica, … atata timp cat demersul sau nu este indreptat catre el ci catre noi: lumina nu este pusa pe actorul Dan Puric ci pe fiecare din noi ca parte dintr-o populatie care poate face o diferenta majora in viitorul propriu, astfel incat sa lasam generatiilor viitoare valori trainice si autentice, dar si mandria de a fi roman. Si, fara sa ne indreptam catre aria dilematica, intrebarea: „Cine detine adevarul si cine ne lamuraste” pusa de ce-i mai multi dintre noi, nu-si poate primi raspunsul decat in sfera credintei, acolo unde doar Isus este adevarul, calea si viata.