Nu ştiu de unde să încep. De fapt, începutul se regăseşte undeva în credinţa mea că oamenii pot să-şi depăşească condiţia şi că autolimitarea este una din tarele de care suferim. Sau în credinţa că cetăţeanul pus în faţa statului este soluţia prin care să ne recâştigăm identitatea individuală şi bunăstarea. Ori când mă gândeam la proiectul Educaţie – Bunăstare – Implicare – Libertate în care cred că este realizabil, pentru că am văzut că cei care îşi doresc aceste lucruri trăiesc în pace şi echilibru.

Cert este că atunci când am fost rugat de Theophyle – Politeia să găzduiesc formularele de adeziune la mişcarea Noua Republică pe blogul-ul iMONDO am făcut-o. Speram şi eu, ca mulţi alţii, într-o schimbare.

Citeam mesajele trimise de cei care-şi puneau speranţa în noua mişcare şi fiori de încredere îmi brăzdau sufletul: simţeam că asist la o naştere, că ceva bun se întâmplă. În decurs de câteva ore s-au adunat cateva zeci de adeziuni online. Ele au continuat câteva zile, îngrămădindu-se cu zecile în timpul emisiunilor de la B1Tv sau TVR Info unde Mihail Neamţu vorbea despre Noua Republică.

Când mi s-a propus să organizez un grup la Timişoara nu am ezitat să o fac. Ştiam ce încredere există şi am pornit prin a suna oamenii din Timiş care îşi manifestaseră adeziunea la mişcare. Mai mult, am trimis la Iaşi, la Galaţi, la Cluj şi oriunde am fost solicitat bazele de date cu adeziunile din aceste judeţe. Când s-a realizat site-ul Noua Republică am creat majoritatea emblemelor de grup. Unii poate îşi mai aduc aminte. Cei care au fost la începuturi şi care mai sunt şi acum aproape de idealurile cu care am pornit entuziaşti, mişcarea Noua Republică.

Apoi am coordonat un grup până la a fi declarat FILIALA LUNII IANUARIE în NOUA REPUBLICĂ. Iar când spun grup mă refer la oameni, la speranţe, temeri, emoţii, întrebări, competenţe. Şi vă garantez că nu este uşor. Ca acum să fim un grup unit care am strâns peste 1500 de semnături pentru înfiinţarea Partidului Noua Republică. Sau care am organizat, din banii noştri, evenimente cu public, lansări de carte ale lui Mihail Neamţu sau Gabriel Biriş. Ori am plantat „Fapte bune” la Livezile în judeţul Timiş. Şi multe altele.

Mărturisesc că nu am avut experienţă politică. În mijlocul unor oameni competenţi am învăţat diferenţa dintre politica prin reprezentanţi, falimentară în mai toată lumea şi politica participativă. Am văzut cum se realizează un statut pentru ale căror principii ne-am „bătut” la Moeciu pentru a fi introduse în documentul final. Am privit oamenii în ochi şi le-am vorbit despre speranţa schimbării clasei politice şi despre posibilitatea de a ne lua ţara înapoi. Am cerut chiar să ne ajute cu semnături sau cu o donaţie şi am primit încrederea lor.

Pentru că am crezut. Şi aş dori să am toate motivele să cred în continuare.

Mai este cineva aici?