Motto: "Ay, bade, cum or veni paparazzi la vreme de seară
să-ţi caute prin icoane prin texte celeste…
In temniţa luminată de-un soare nătâng
nu pe tine te plâng ci pe necunoscutul din nespusele jocuri."

Ion Pascal Vlad

Dezamagire

Romanii sunt de doua feluri: romanii din tara si cei de afara. Pe primii ii vedem zilnic, plictisiti, dezgustati. Dam vina pe ei, ii injuram in intersectii, ii iubim sau ne impacam cu ei. Unii suntem de pe aici, altii doar cu sufletul sau nici atat: plecati prin strainatate dupa educatie, urmand o persoana draga sau dupa bani.

Diferenta mare dintre noi, este ca noua, celor din tara, ni s-a luat dreptul, printr-o culpa comuna, sa fim dezamagiti. De cine si la ce bun?

1. Refuznicii Romaniei

Plecati dupa bani, pentru un trai mai bun, lasand in urma parintii care nu au prea avut multe sa le ofere, la fel si tara pe care o parasesc, dupa un timp sufera de uitare: leaga cu greu o fraza in care jumatate sunt cuvinte de import. Accentul e si el strain, intr-o refuznicie de a mai vorbi limba pe care au invatat-o prima oara.

Ii vezi in vama sau in aeroport, injurand tara asta de doi lei in care vin temporar, de sarbatori, cand isi mai aduc aminte sau pe care o parasesc repede, plecand la viata pe care si-au creat-o printre straini. Injura pentru ca le intarzie sau li se anuleaza zborul, pentru ca asteapta la vama, la biroul unde functionarul public a intrat in greva, pe politicieni, profesori, doctori…  Sunt permanent dezamagiti si nemultumiti, comparandu-ne cu cei din tara care i-a adoptat.

Noi nu putem. Noi doar traim aici, suntem cauza acelei intarzieri din cauza careia ei, pe buna dreptate sau nu, ne injura. Noi am injurat candva, atat de mult incat ne-am plictisit si, neavand dreptul la dezamagire, inghitim in sec si mergem mai departe. Ii suportam culpabilizati pana pleaca injurandu-ne copiii nostri ("Toti romanii sunt niste hoti", "romanii sunt niste jeguri" – vedeti, ei nu mai sunt!), in timp ce sotiile noastre prost platite de guvern se ocupa de copiii lor ce le sunt ca niste poveri si nu-i pot lua cu ei. Poate data viitoare! ne spun hlizindu-se desi si noi si ei stim ca e doar o minciuna in fuga dupa o avere iluzorie.

2. Straini cu suflet de romani

A doua categorie sunt cei ce au plecat invinsi in lupta cu sistemul si care, promitand candva ca vor schimba lucrurile de pe la noi, s-au intors cu intentii de bine. Se stabilesc in tara si incep lupta cu sistemul: pe bloguri, prin actiuni de caritate, ONG-uri, asociatii de voluntari.

Dupa un timp incep sa se intrebe daca nu cumva sistemul care i-a mai invins o data ii va invinge din nou. Si se simt dezamagiti. Noi nu putem desi si noi, in tineretea noastra, am dorit sa schimbam ceva in tara: "Noi in anul 2000, cand nu vom mai fi copiii, vom face ce-am visat candva..." raman doar strofele unui cantec de pionieri. Am fost apoi inghititi de sistem, uitand tot ce-am visat. Sau ne-am identificat cu sistemul pana am ajuns parte a lui, uitand ca se poate si altfel.

Dupa un timp li se face dor de tara pe care au lasat-o in urma si se gandesc sa se intoarca: "La ce bun sa mai servesti un popor irecuperabil?" isi spun, dupa ce mai intai ne-au sortat dorind sa reproduca aici ceea ce au primit sau au realizat in tara adoptiva. Apoi renunta si pleaca dezamagiti. Ramanem doar noi astia de pe aici, partasi la visul lor, cu speranta ca puteam schimba ceva impreuna. Apoi viata reintra in normal, doar uneori mai primim un telefon sau un email, din ce in ce mai rar, o salutare si un gand bun ce ascunde un gram de remuscare.

La ce bun? Doar stiti ca noi nu avem dreptul la dezamagire?