uraDe cateva zile se vorbeste de reorganizarea Romaniei ca de o reimpartire (la care citesc cum unii oficiali unguri se autoinvita la masa sau cer interventia Bruxelles-ului) si de afirmatiile presedintelui Traian Basescu referitor la impartirea raspunderii evenimentelor din anii 1940-1947 a Regelui Mihai cu maresalul Ion Antonescu, intr-un tandem pe care presedintele l-a gandit ca unul Boc – Basescu de acum.

Cum structura lui interioara de capitan de vas care-si paraseste corabia doar cand se scufunda nu poate cuprinde cu mintea abdicarea regelui din 1947 si instalarea oficiala a comunismului in Romania, Traian Basescu ne-a aratat unele din limitele sale. Limite care sunt speculate de catre opozitie si criticii sai si care pun in situatii delicate pe cei cel sustin de mai mult timp. Astfel, sustinatori "traditionali" precum Andreea Pora, Cristian Preda, Dan Tapalaga, … au iesit fie la televiziune, fie prin articole scrise pe blog sau pe Hotnews si l-au dojenit pe Traian Basescu pentru limbaj, pe de o parte, dar si pentru eticheta pusa Regelui Mihai.

In perioada in care simbolurile si ideologiile sunt facute varza doar din interese de ciolan si vise de putere, inca un simbol a mai pierdut, iesind din mitul istoriei, pentru cei care mai credeau in el si inchideau ochii la predarea prerogativelor regale catre actorul Duda, cu toate bubele sale inca nedovedite dar banuite de instrument de control a Casei Regale.

Poate ca regele chiar a parasit "corabia" cand nu se mai putea face nimic, ca poate nu a facut mai multe pentru a impiedica instalarea comunismului in Romania. Dar ca este usor de judecat dupa ce un eveniment a trecut. De aceea eu las aceasta judecata in seama istoricilor, iar articolul lui Theophyle poate ajuta in acest sens pentru ca vine cu fapte istorice.

Ramane insa agitatia, nervozitatea, ura, limbajul, reaua credinta, emotivitatea exacerbata, mestesugirea cuvintelor pentru a lovi cat mai mult si mai adanc in cel ce nu este de acord cu logica celui ce recurge la astfel de metode. In locul unei dezbateri cu istorici am asistat zielele acestea la "pareristi" televizati incepand cu Medelin Voicu (nu a putut sa nu spuna ca are o filiera regala in sange din partea mamei) si pana la Cosmin Gusa. Mai nou observ ca Maria Grappini, incet si sigur, ii ia locul pe ecrane Monicai Tatoiu, suplinindu-i cu brio pornirile autosuficiente, si ea avand explicatii pentru toate.

De ce fara speranta?

Pentru ca toate aceste discutii, subiecte si pareri exprima un defect major al nostru definit ca "spatiul inchis". Pentru a-l explica am sa dau urmatorul exemplu:

Un maratonist, aflat pe finalul cursei, simtind ca este epuizat de efort, decide sa se focalizeze doar pe masina din fata sa cu oficialii cursei. In mintea sa, masina il va aduce catre final, lasand efortul orientarii in spatiu in seama soferului acelei masini, el urmand sa-si adune toate fortele si sa le foloseasca doar pentru mentinerea ritmului de alergare.

Dupa ceva timp si-a dat seama ca ceva este in neregula, oamenii de pe margine strigau la el si-i faceau semne din maini sa se opreasca. In ultimul moment a realizat ca masina fususe deviata de la traseu pentru a lasa sportivilor drumul liber catre finis, iar el urmarea masina intr-o directie gresita. S-a intors din drum si a reusit sa treaca linia de sosire la doar doua secunde in fata celui de-al doilea alergator. A fost cea mai mica diferenta de timp dintre castigatorul unei curse de maraton si locul doi din istoria maratonului.

Am mai dat un astfel de exemplu cand vorbeam de avionul prabusit pentru ca echipajul s-a focalizat pe becul care trebuia sa indice coborarea trenului de aterizare: peste 200 de oameni au murit atunci pentru ca pilotii au intrat cu mintea intr-un "spatiu inchis", focalizandu-se pe acel bec si uitand sa piloteze avionul.

Cam asta se intampla si cu pilotul Traian Basescu: aratandu-si limitele, ne introduce intr-un spatiu inchis prin teme cu incarcatura emotionala si sensibilitati istorice si de educatie ce nu fac bine pentru oportunitatea de care vorbeam in articolul despre Romania 9. Iar lipsa de speranta a mea tine atat de imposibilitatea urmaririi unui scop important, cat si de modul de raspuns al celor mai multi la teme puerile, folosind limbaje inadecvate, emotii amplificate, lipsa argumentelor sau imaturitate. Pacat.