Motto: "Nu poti rezolva problemele recurgand la acelasi mod de a gandi care le-a provocat"

Albert Einstein

 

Gasca si ouala de aurPovestea:

Un barbat si soţia lui au avut norocul sa detina o gasca, care facea un ou de aur in fiecare zi. Desi erau norocosi, intr-o zi au inceput sa creada ca nu se imbogateau suficient de repede, si, imaginandu-si ca gasca are ouale in interiorul, ei au decis sa o omoare. Cand au omorat pasarea si i-au deschis interiorul, au gasit maruntaie ca la orice alta gasca.

Sursa

 

Variatiuni pe aceeasi tema:

Morala acestei povesti ramane lacomia si prostia, actiunea fara gandire si neintelegerea fenomenului care duce la obtinerea oului de aur. Am vazut referiri la aceasta poveste atunci cand se vorbea despre raportul dintre produse si mijloacele de productie sau atunci cand bancile loveau in 2009 in clientii sai pe care, in loc sa-i fidelizeze, ii distrugea prin comisioane mari si dobanzi pe masura, dar si printr-un tratament inegal si, de cele mai multe ori, jignitor.

 

Aici pot sa aduc ca argument exemplul meu personal: in 2009, la inceputul lui februarie, am solicitat la Procredit Bank Timisoara un imprumut destul de mic. M-au intrebat cu ce ma ocup, apoi mi-au spus ca sectorul imobiliar nu mai poate fi creditat in perioada urmatoare: politica bancii. Cand m-am ridicat sa plec, una dintre angajatele bancii, dupa ce i-a facut un semn ce nu putea fi vazut decat cu coada ochiului, eu intorcandu-ma catre iesire, m-a chemat inapoi si m-a rugat ca sa raman sa verifice. Apoi mi-a spus, dupa ce s-a facut ca se uita in niste hartii, ca se poate incerca: sa depun 50 de lei la casieria bancii, comision de prelucrare dosar, apoi sa ma intorc cu niste acte. Evident ca raspunsul a fost nefavorabil si ei au ramas cu comisionul de 50 de lei. DAR ALTII NU VOR MAI VEDEA DE LA MINE, IN VECI!

 

Morala povestii ar trebui insusita inclusiv de guvernanti, cei care, in loc sa ajute gasca sa faca oua de aur, au marit numarul de abonati la oua, supradimensionand guvernul si institutiile de stat, iar acum suprataxeaza gasca, fortand-o sa faca oua in plina criza. Asa ca avem decese pe capete de gaste prin falimentari sau executari silite, dar si asistati care incep sa tipe la guvern ca nu mai primesc ouale 🙂

 

Gasca si ouale imobiliare

Povestea a fost transpusa si peste modelul de agent imobiliar, adica cei care au grija de gasca de aur, creand relatii de calitate cu clientii vs. cei care se uita la ouale de aur, luand ochii de pe clienti si avand ca obiectiv unic banii, printr-un contract ferm (si singular, clientii evitandu-i la un viitor serviciu).  Mai nou am putut vedea pe viu un alt exemplu din domeniu la care va las sa va ganditi:

O doamna, primul meu client pe inchirieri atunci cand am deschis agentia iMONDO, detine mai multe magazine in Timisoara. Anul trecut a dorit sa se extinda prin deschiderea unui magazin pe strada Tineretii (Regele Carol), o zona circulata din Timisoara. Fiind prima mea clienta, asistenta mea este gratuita, asa ca apeleaza la mine de fiecare data cand apar astfel de situatii. Am gasit un spatiu de 60mp care se incadra in cerinte si care, spre surprinderea mea, desi vadul comercial era bun, statea neinchiriat.

Am mers la proprietari acasa unde am fost primiti intr-un jeg si in niste conditii mizerabile. Domnul, functionar la finante, operat de curand la coloana, doamna patroana era in excursie in Portugalia. Cainele sarea pe noi, laptopul pe care ne-a prezentat contractul era acoperit cu un strat de cativa mm de "lipici" sa nu-i spun mazga, aceeasi care era si pe masa unde nu puteai sta decat cu mainile pe langa corp, fara sa te sprijini.

Intai am citit contractul care te facea sclavul lor daca nu erai atent cu o prevedere ascunsa de genul: "chiriasul se obliga ca, pe perioada ramasa de la data incetarii inchirierii si pana la data din contract, sa plateasca proprietarului 1/2 din valoarea chiriei plus TVA". Apoi am dat sa plecam, vazand ca la obligatii proprietarii aveau o fraza, iar chiriasul 2 pagini. Am fost intorsi din drum cu promisiuni si cu disperarea celui caruia ii fug banii din buzunar. Cert este ca ne-au prostit acolo unde nu ne asteptam: au pus mana pe garantie pe care, conform contractului, o returneaza cand vor muschii lor. Pentru ca am crezut ca discutam cu oameni de buna credinta, nu cu idioti lacomi.

Asa ca au urmat sicanele: intarzierea de a-si pune spatiul in ordine, date de facturare in afara contractului, mult mai devreme, penalitati neintemeiate … chestii la care chiriasul a spus stop si s-a apelat la un avocat. Iar pana cand nu se returneaza garantia, stam si ne uitam cum Casapu se foloseste de cei 2100 de euro, fara rusine. Sigur va urma un proces cu daune si timp pierdut.

Acum spatiul lor este gol si va sta mult timp asa, daca continua cu aceeasi atitudine. Puteau avea 1100 euro + TVA pe luna si acum, fara probleme, daca nu omorau gasca care le aducea acest venit. Si cum vorba zboara repede, pierderile lor potentiale pot fi cu mult mai mari.

 

Capcana

Pentru adeptii miscarii de sacrificare a pasarii care face oua, exista logica conform careia "Nu poti pierde ceea ce nu ai". Adica chiar daca ramai fara ouale de aur, cea mai rea varianta este intoarcerea la starea initiala in care nu aveai nimic. Deci pierderea este virtuala si merita incercat mai ales ca, aceleasi persoane mai afirma ca "gastele nu se termina, iar fraierii nu mor: intotdeauna apar altii".

 

Iar aici este capcana pe care cei care au grija de gasca o cunosc: intotdeauna cand arati ca-ti pasa, creezi relatii si te pregatesti pentru succes, va apare in viata ta o persoana care va face o diferenta majora. Daca nu credeti, verificati! Veti afla cine a fost Andrew Carnegie pentru Napoleon Hill, cine este Donald Trump pentru Bill Zanker si exemplele pot continua.

 

 

  The Beatles – Yesterday  
   
  Found at bee mp3 search engine