Motto:Distanta – Fenomenala deosebire dintre ce e voie si ce e nevoie.”

Adrian Paunescu

In 1983, fiind elev la Liceul militar din Breaza, m-am imbolnavit de glomerulonefrita acuta, o boala care risca sa se transforme intr-o insuficienta renala severa. Dupa un an de penicilina din 6 in 6 ore, inlocuita cu moldamin in fiecare zi, analizele aratau o ameliorare, dar nu o insanatosire.

Parintii mei au citit in revista lui Paunescu, cel care avea o vila frumoasa pe strada din spatele liceului militar, despre Iulica Voinea de la Arad care detinea secretul unui tratament ce se potrivea cu diagnosticul meu. Acesta, nedorind sa imparta profitul cu unii din Ministerul Sanatatii, nu a dorit sa-si breveteze medicamentele si lucra pe ascuns, fapta despre care Adrian Paunescu nu era strain. Cert este ca, printr-un mecanic de locomotiva de la Craiova ce mergea des la Arad, am intrat in posesia medicamentului si m-am vindecat in 2 ani. Pentru asta ii multumesc lui Adrian Paunescu care, fie numai prin ce a scris despre Iulica Voinea, a facilitat accesul celor cu probleme medicale la medicamentele acestuia. Dar de sute de ori mai mult i-am multumit lui Iulica Voinea ca a descoperit un medicament care mi-a salvat viata.

Comparand faptele si personajele de mai sus, Adrian Paunescu nu a facut mai mult decat mecanicul de locomotiva, mijlocind ajungerea unui medicament la bolnavul care avea nevoie de el, fiecare din ei pe bani: Adrian Paunescu a castigat prin vanzarea ziarului, mecanicul de locomotiva cerand o taxa de transport si de risc de 50 de lei in banii de atunci. Dand banii la o parte ramane efectul insanatosirii, pentru care le sunt recunoscator.

Ca si altii, Adrian Paunescu s-a sinucis intrand in politica. Iar exemple care sa-i fi dat de gandit au fost destule: Louis-Ferdinand Céline, Jean – Paul Sartre sau Octavian Goga si Mihail Sadoveanu,  sunt talente care s-au deteriorat din cauza alinierii politice. Unii cu nazistii, altii cu comunistii despre crimele carora se spune ca le-au depasit numeric pe ale celor dintai. In Raportul comisiei prezidentiale pentru analiza dictaturii din Romania, despre Adrian Paunescu scrie:

Cel ce se substituise partidului si se identificase cu tara aceea jinduita, binecuvantata, demna de toate superlativele imaginabile, si-a gasit un instrument exceptional de fortificare a puterii in persoana lui Adrian Paunescu, poet relativ tanar, de un talent incontestabil si care, la prima vedere, nu se numara printre cei usor de manevrat. Pentru ca si-a dorit ca poezia lui sa miste sufletele si sa agite multimile, acest poet a recurs, cu sau fara stiinta, la o buna parte din vicleniile stilistice ale poeziei agitatorice a primilor ani de comunism.

Fiind un favorizat al sitemului, fie inainte, fie dupa 1989, Adrian Paunescu a avut posibilitatea de a face mai mult dacat a facut si sa nu se implice acolo unde, model fiind pentru cei mai tineri, a dat un exemplu negativ. Cum scrie Vlad Mixich pe Contributors: „Adrian Paunescu a fost un om norocos dar neamul in care s-a nascut nu a primit decat firimituri cazute de la masa destinului sau. Probabil ca mii de oameni vor participa la inmormantarea poetului, dar care va fi credinta, care va fi cauza pe care aceasta multime o va onora prin prezenta ei acolo?

Televiziunile se intrec in a prezenta aberatii care trec de la remarci de genul ” al doilea Eminescu”, la „cel mai mare poet al Romaniei”, insa uita sa spuna cum Adrian Paunescu ii dedica ode „celui mai iubit parinte al natiunii”, cum era sa fie linsat in 1989 de parintii celor care-i aprind acum lumanari la sicriu, cuprinsi de o mila crestineasca dar si de uitarea la care a contribuit din plin. Nu se spune cum in primul sau volum de versuri „Poezii cenzurate” aparut in 1990 nu razbate nicio poezie sau un mesaj care sa fie anti Ceausescu, ci numai o lehamite fata de un sistem care-l acceptase asa cum e sau fata de care unii incercau sentimente amestecate de teama si admiratie. Adica o dizidenta de fatada, urmata de migratia prin FSN, PRM sau PSD.

Un talent incontestabil, un mare talent chiar, Adrian Paunescu va ramane, asa cum afirma si Dan Tapalaga intr-un articol remarcabil, un personaj controversat, la fel cum sunt si valorile noastre, bagate cu forta pe gatul acestui popor mutilat de comunism si ramasitele acestuia, unde Gigi Becali sta la masa cu Mihai Viteazul, intr-o emisiune „Cel mai mare dintre romani” la televiziunea nationala. Datori sa pastram proportiile, privind cum Vadim Tudor sta zilele acestea la capataiul celui pe care-l considera „frate siamez”, dezgustati de insistenta prezentarii morbide a imaginilor de catre televiziunile care mai incearca sa castige capital de simpatie, ar trebui sa ne intrebam: „cu aceasi insistenta au fost prezentate inmormantarile lui Petre Tutea, a Monicai Lovinescu sau a Elisabetei Rizea? Si daca nu, de ce?

Cu iertarea crestineasca romaneasca mergem si aprindem o lumanare cu credinta ca numai Dumnezeu poate sti raspunsurile acestor controverse, spunand in limba romana: „Dumnezeu sa-l ierte!