politicsAcum 3 ani, in 2011, intram in politica militanta. Un novice, chemat sa sustin, sa organizez si sa "pun osul" la crearea unei structuri care, credeam eu atunci, va atrage suficienti oameni buni pentru a produce un soc social si politic care sa ne scape de PSD si de asistentialismul gaunos si bugetofag. La ultimele alegeri, structura asta, perceputa atunci ca Alba ca Zapada, a adunat la europarlamentare doar 0,26% din voturile valabil exprimate. De ce?

In 2014, retras de cateva luni din viata politica, dar comentand intens de pe margine, ca multi altii, evident, am fost chemat sa dau o mana de ajutor in campanie unui bun amic, impins in fata de filiala de partid ca sa candideze. Rezultatul inregistrat, doar 3,5%. Castigator, un doctor bogat, sinecurist, membru al unui partid nereformat si continuator al mentalitatii comuniste, dupa 1989. De ce?

Tot dupa alegerile din mai 2014, o mana de critici ataca online, dar destul de virulent, un om care, cu bune si cu rele, cu obsesii personale dar si nu cu putine calitati de om politic, a reprezentat si cred ca mai reprezinta o alternativa la mediocritatea politica. Omul asta, Mihai Razvan Ungureanu, cred si eu ca pacatuieste prin a se crede mesianic, chemat sa ii ia locul lui Traian Basescu, pacatuieste prin a nu-si alege oamenii cei mai buni cu care sa se inconjoare, pacatuieste prin lipsa catorva calitati de lider. Insa are cu mult mai multe calitati decat ceilalti competitori promovati de partidele politice sau de televiziuni astazi: Victor Ponta, Catalin Predoiu, Mircea Diaconu ori Klaus Iohanis. Are expertiza in domeniul afacerilor externe, niciunul din cei enumerati mai sus nu o are!, detine cunoasterea securitatii interne si al structurilor care sunt obligate sa mentina independenta si integritatea Romaniei, la fel, competitorii sai nu o au! si a condus un guvern, chiar daca doar cateva luni. Cu exceptia lui Ponta, care oricum nu guverneaza, ceilalti sunt novici ai guvernarii. Cu toate acestea, MRU pare ca nu mai reprezinta, cel putin acum, in contextul restructurarii televizate a opozitiei, o optiune acceptata de jucatorii politici. De ce?

Trei intrebari care isi cauta raspunsul. Iata ce cred eu:

In primul rand politica se face cu materialul pe care il furnizeaza populatia. Oamenii politici poseda si calitatile si defectele pe care le are populatia ce semnifica Romania la un moment dat. Spun asta pentru ca intre populatie si popor este o mare diferenta, iar aceasta are o caracteristica dinamica, asa cum constata intr-una din interventiile sale Neagu Djuvara: Romania s-a schimbat fata de anii trecuti. Si continua sa o faca.

In alta ordine de idei, politica se face cu actori dintre cei mai diversi. Partidele sunt grupuri chemate constitutional sa reprezinte interesele membrilor sai, conform statutului, insa de facto sunt mase de manevra pentru cativa indivizi care le-au confiscat, pentru jocuri de putere din care sa aiba de profitat.

Echilibrele si dezechilibrele de putere se fac in parlament cu acelasi numar de alesi politic. Trecerea unora de la o grupare la alta este apreciata de cei care au de castigat din aceasta migratie dar sunt blamate de cei care pierd din acest fenomen. Contestat sau nu, traseismul nu este amendat de catre niciun partid pentru ca el este necesar chiar daca produce avantaje personale pentru cei ce il practica. Democratic insa, a nu mai reprezenta optiunea votantilor tai este condamnabil, dar atata timp cat el nu se penalizeaza la vot va fi practicat in continuare. Multi traseisti isi reinoiesc mandatele de fiecare data, fara probleme.

O alta tema de discutie este finantarea politica. De cele mai multe ori netransparenta, ea este consecinta neimplicarii financiare a cetatenilor ce doresc sa fie reprezentati politic. Cine a donat, in ultimii ani, dezinteresat, bani pentru un partid care cred ei ca ii reprezinta cel mai bine? Foarte putini. Pentru ca politica inseamna cheltuieli, nu va mirati de ce tipul de politician dupa calapodul Gigi Becali face jocurile. Mai ales in partidele aflate in opozitie. In partidele aflate la putere exista persoane obscure care se ocupa cu foundraisingul sau cu "parandaratul" pe romaneste, care se folosesc de influenta politica pentru a atrage bani pentru partid: 5%, 10%,  unii vorbesc chiar de 50% din recuperarea arieratelor. Actiuni care sunt in afara sau la limita legii dar fara de care partidele nu pot exista: din ce bani sa plateasca PSD sau PDL sediile de partid? Ori chiriile sau utilitatile. In acelasi mod functioneaza sinecurile: procent din veniturile celui numit in consiliile de administratie se intorc la partid. Consecinta? Societatea la care este numit un astfel de om nu va beneficia de competenta si profesionalism ci de un om de la care partidul sa fie sigur ca primeste "parandaratul".

Nu intr-o ultima ordine de idei, spectatorii politici percep gresit esecul. Pentru ca este ceea ce detesta ei insisi cel mai mult si pentru ca esecul in sine este privit nu ca pe o modalitate de invatare, de reglare a actiunii politice, de intelegere a realitatii din jur, ci ca pe un act imputabil, aducator de umilinta. Aceasta paradigma trebuie schimbata. Iar cine doreste primenirea clasei politice trebuie sa dea mai mult credit experientelor politice, oamenilor din arena care incearca si mai putin credit tarelor de caracter. Ori, de cele mai multe ori, este total opus: votam oameni cercetati penal, cu dosare grele, ori condamnati, dar care aflati intr-o structura puternica, par a fi niste invingatori permanenti.

Apoi, ca tot vorbim despre perceptie, blamarea personajelor care apar in imagini alaturi de adversari politici este si ea total gresita daca o rupem de context. Uneori, a trece legi, a forma aliante de putere noi sau a impune persoane de calitate implica negociere. Ea nu se face altfel decat prin contact direct, discutand, oferind si primind la schimb. Aceasta este activitatea. Ce ar trebui sa conteze este scopul acestor negocieri. Caracterul lor: daca sunt in binele comunitatii, ori cel national, ar trebui apreciate, dar daca vizeaza doar interese financiare sau de putere personala sau ale unui grup infractional, evident ca nu. Asa ca atunci cand il vedeti pe un politician la poarta unui partid, altul decat cel din care face parte, intrebati-va doua lucruri: daca are mandat sau daca functia ii permite sa negocieze direct si daca scopul pentru care el este acolo este unul personal sau de interes de partid sau national.

Sunt multe de spus despre perceptia politica. Invit pe cei care doar discuta, fara sa si puna in practica, sa lase confortul canapelei deoparte cel putin din doua motive. Pentru ca doar din interior se pot schimba partidele si pentru ca e nevoie de material uman de foarte buna calitate. Dupa un timp veti intelege ca un om care a esuat de mai multe ori politic este mai valoros decat unul care nu a gresit niciodata pentru ca nici macar nu a incercat.

Asadar in politica nu exista nici Alba ca Zapada si nici paranoia ca toti politicienii sunt la fel si ca o conspiratie mondiala ne doreste raul. Adevarul e undeva la mijloc, iar el presupune o plaja mare de nuante de gri. Pe care va sugerez sa le descoperiti singuri.