Puteti sa va lasati purtati de mesajul trimis de fotografia de mai jos sau sa cititi ceea ce voi scrie in continuare, descriind aceeasi imagine cu exact o mie de cuvinte.

Imaginea am gasit-o pe net pe site-ul Badorgood.com in care este descrisa Romania in cuvinte. Nu ma extaziaza cei care-mi spun ca Romania este buricul pamantului si ca va deveni centrul civilizatiei universale, dar nici nu pot sa nu cred ca avem o tara si un popor unic. Cu bune si cu rele, ne identificam asa cum suntem in prezent,  prin trecutul istoric si viitorul pe care ni-l construim acum.

De aceea mi-a placut cum a surprins realizatorul site-ului descris mai sus Romania. Si in mod special fotografia de care fac referire in acest articol este cu atat mai interesanta pentru ca surprinde.
Mai intai se evidentiaza  altitudinea de la care este facuta captura foto. Nu poti sa nu te intrebi daca si Dumnezeu, de acolo de sus, nu ne vede la fel. Pentru ca Dumnezeul din sufletul fiecaruia ne stie toate faptele si toate vorbele interioare, dialogul cu noi insine. Si astfel,  nu poti sa nu te intrebi daca nu exista un Dumnezeu generalist, iertator si atoatecuprinzator, asa cum poate ca ne vede ca in imagine  si un Dumnezeu al detaliilor, atoatecunoscator.

Inviere

Apoi surprinde jocul de lumini. Modul cum se reflecta ea pe oameni, in intunericul natural al noptii. Lumina de la lumanarea celui din spate ii pune pe cei din fata intr-o alta perspectiva construidu-le aure. Cam cum suntem noi datori urmasilor nostri, cum lumina lor ne creeaza aura succesului, echilibrului, sanatatii nationale si personale, dar mai ales sfera identitatii noastre. Si, mergand cu rationamentul mai departe, suntem datori sa cream conditiile pentru generatiile urmatoare . Punand lumina pe viitorul nostru si al copiilor nostri cream premisele transmiterii ei in viitor, ca o implinire a menirii noastre ca fiinta superioara, creati dupa chipul si asemanarea lui Dumenzeu.

Remarc apoi dispunerea semicirculara a multimii, fiecare orientat catre biserica de unde s-a primit lumina in noaptea de inviere. S-a realizat astfel o conectare a oamenilor cu biserica, gasindu-i-se locul ce cuvinit  in oranduirea vietii noastre de buni crestini. Dincolo de greselile istorice, de lacomia reprezentantilor ei, de ruperea  dintre exagerari habotnice si enoriasi, dintre interese meschine si credinta, biserica isi afla rolul de intermediar intre om si Dumnezeu, mai mult de indrumare, chemare si comunicare, decat de implicare in viata noastra sub forma bancilor crestine sau a mai stiu eu caror nastrusnicii nascute in mintile unor politicieni sau fete bisericesti.

Atitudinea oamenilor este ceea ce am remarcat apoi: asteptarea, smerenia, ascultarea. Ramasi in nemiscarea corpului simti cum oamenii vibreaza prin sufletul viu. Pentru cei care au participat cu spiritul la Slujba de Inviere, stiu ca, in ciuda inertului corporal, sufletul viu vibreaza intre speranta, credinta, necredinta, indoiala (si Toma s-a indoit pana a pus degetul pe rana), asteptari pozitive, inoirea vietii, renasterea identitatii, vibratia regasirii si a unui nou inceput. Pusi cu bune si cu rele in fata lui Dumnezeu, ne lasam scotociti in suflet si in amintiri, promitandu-ne ca vom fi, spiritual vorbind, mai buni cu ceilalti, mai crestini, cu un picior pus pe urmatoarea treapta a cresterii interioare. Acum piciorul drept l-am pus acolo si depinde de noi ca la urmatoarea Inviere sa stim daca am urcat cu totul sau doar a fost o amagire.

Daca veti privi din nou imaginea veti constata nefirescul umbrelor. Chiar si podeaua este luminata, desi afara este noapte. Dispare astfel acea parte intunecata pe care toti o gasim simbolizata de necurat, de diavol, de rau. Dispare invins, prin lumina Invierii, fugind, ascunzandu-se.  Perdant intr-o lupta din care stim, ca si in basme, ca si in exemplul lui Isus Cristos, ca binele invinge. Umbra, astfel, parca nu-si gaseste rostul si locul. Ea se supune legilor fizicii, ea exista in echilibrul dintre bine si rau, dar nu mai este fireasca, intensa, ascunsa, contrastanta. Disipata in marea de lumina, umbra are doar rolul de a defini oamenii, de a identifica corpurile, dar simti cum este fugarita, alungata, scoasa din imagine de lumina pe care Invierea o aduce ca lupta a divinului impotriva diavolului.

Totusi, in colturi, intunericul ramane acolo unde in spatele oamenilor nu exista lumina. Cei din ultimul rand, intarziatii, sfiosii, necredinciosii, raman astfel cu spatele cuprins de intuneric. Povata devine astfel evidenta pentru cei care mai stau in zona jumatatilor de masura: credinta – necredinta, teama – curaj, harnicie – placere, incredere – neincredere, speranta – disperare, …

Chiar daca sunt trairi omenesti, jumatatile de masura, alternanta intre extreme, ezitarea, apar ca nepotrivite, ramase in afara fotografiei. Si poate de aceea Lumina capata caracter divin pentru ca ea cuprinde prin originea ei dumnezeiasca dar si prin reflecatarea ei prin uman. Iar a ne lasa cuprinsi de frumusetea celor doua poate fi o cale a regasirii noastre sufletesti, prin credinta in puterea divina si a socializarii cu cei de langa noi care devin astfel de nepretuit, punand valoare pe uman.

Mai priviti inca o data fotografia. Veti fi surpinsi ca, in afara unei doamne cu palarie aflata in miscare, fiecare personaj este suprins clar. Este identificabil ca silueta, ca gest, ca mesaj. Apoi veti vedea ca in imagine nu apare biserica si nicio fata bisericeasca. Ea este presupusa, este indusa prin momentul ales si prin mesajul suprins de camera de fotografiat. Daca in imagine sunt oameni este pentru ca ei, in mod clar (ar putea suna mesajul fotografului) sunt beneficiarii Invierii si a luminii pe care o aduce in viata oamenilor o data cu acest eveniment crestin. Isus nu s-a sacrificat si a inviat pentru el, pentru biserica sau pentru dogme.  A  facut-o pentru oameni, iar mesajul, la peste 2000 de ani distanta, s-a pastrat intact.

Asadar sa ne bucuram. Sa fim mandri si recunoscatori pentru ce primim si sa dam la randul nostru o parte din acest cadou spiritual. Sa participam la slujba de inviere alaturi de cei dragi, sa ne umplem sufletul de credinta, de speranta si de dragoste si sa ne bucuram.


Hristos a inviat!