Motto: "Toti traim sub acelasi cer, dar nu toti avem acelasi orizont."

Konrad Adenauer

OrasAdministratia municipiului Timisoara, odata cu infiintarea Zonei Metropolitane Timisoara, pare interesata mai  mult de o dezvoltare prin expansiune pe orizontala a orasului. Localitati precum Ghiroda sau Chisoda sunt aproape integrate in Timisoara, trecerea din oras catre aceste localitati nefacandu-se prea tare simtita, doar daca faci drumul cu un taxi si te anunta soferul ca trebuie sa schimbe tariful de taxare. Altfel, zona pare identica cu cea de la periferie: case, vile, drumuri asfaltate…

Raportat la costurile de productie dar si la profituri, discutand cu dezvoltatori imobiliari, proiectele de apartamente situate in zone bune din Timisoara, la un regim de inaltime de peste P+4+Er, pot aduce mai multi bani decat cele de case la marginea orasului. Adica e mai profi de facut un proiect pe un teren viran din oras la care se merge cu un D+P+8+Er si rezulta 60 de apartamente decat sa iei 3 hectare de teren la marginea orasului pe care sa dezvolti 60 de case sau apartamente duplex.

Doar ca: PUG-ul Timisoarei nu permite, de regula, mai mult de P+2+M, dand posibilitatea extinderii pe orizontala mai mult decat pe verticala. Se poate si pe verticala, sigur, doar ca trebuie un PUZ si spaga, timp de aprobari, etc. Ceea ce, uneori, este prea mult si creste pretul constructiei (un PUZ trece bine de 10.000 de euro, spre exemplu, iar durata lui, de la initiere si pana la aprobare este de cel putin 3 luni).

Mai mult, majoritatea celor intrebati doresc o casa pe pamant decat un apartament in aer, fie din cauza dorintei de intimitate, de asigurare a protectiei familiale, cat si a terenului care le da voie sa se relaxeze ingrijind un rond de flori, o alee, sau fie si instalarea unei piscine care sa le asigure o relaxare binemeritata dupa o zi sau o saptamana de munca.

De aceea intrebarile firesti ar fi: catre ce se indreapta orasele din Romania? Se vor extinde ele pe orizontala sau vor imita orasele mari din vest si vor aparea constructii inalte?

Voi ce credeti?