Motto: "Educatia este descoperirea treptata a ignorantei noastre."

Will Durant

 

Aratam intr-un articol pe acest blog de ce cred ca piata imobiliara este, in Romania, o piata imatura. Reiau cauzele:

– interventia statului si dorinta acestuia de a controla piata pentru a controla taxele si impozitele (exista deja un proiect despre care puteti citi aici) ;

– reactivitatea mare a partilor la interventia statului;

– lipsa proactiunii ( a actiunii planificate, a judecarii inainte de actiune, a efectelor actiunii ce se urmareste a fi intreprinsa);

– lipsa sau restrangerea de optiuni;

– lipsa educatiei financiare si imobiliare.


Prima casa si tepele imobiliare

Despre inselatoriile imobiliare se poate cauta pe internet si se pot gasi zeci de articole sau comentarii pe forumuri sau bloguri. Ele au existat si vor mai exista pentru ca cei care sunt dispusi sa riste pentru bani sunt destul de multi. Cele mai multe s-au facut de catre vanzatori prin avansuri luate pe imobile inexistente. Iar in spatele acestor inselatorii, de cele mai multe ori, sta naivitatea celui inselat.

 

Cauza este fie insuficienta informare a celor care au dorit sa cumpere fie lacomia acestora: ideea de a nu plati un comision unui expert de incredere din domeniu si expunerea la tertipuri la care, cei mai multi, nu ar putea fi inselati sau dorinta achizitiei unui "chilipir" care se dovedeste, in cele din urma o fata Morgana.

 

In cazul programului "Prima casa" tepele s-au efectuat fie prin incheierea de antecontracte cu mai multi aplicanti, pe acelasi imobil, fara introducerea de interdictii sau inscrisuri oficiale la OCPI sau prin nerambursarea avansului pe motivul depasirii termenului inscris in antecontract.

 

Educatia imobiliara

Cele mai multe persoane care ma contacteaza fara sa aiba o recomandare ( si dintre acestia exista persoane "inchise"), vin la primele intalniri cu o atitudine care tradeaza neincrederea fata de mine, eu fiind cel ce reprezinta imaginea "agentului imobiliar". Dupa cateva discutii aflu si majoritatea temerilor lor: mansardele sunt "niste chestii ce pot fi luate de vant", toata lumea vrea sa insele, nu e bine sa faci antecontracte pentru ca sa nu ai obligatii prea multe, etc.

 

Majoritatea preconceptiilor pleaca dintr-o lipsa de educatie imobiliara (si financiara) grava. Fara a avea pretentia ca, in cateva randuri, pot acoperi toate aspectele ce tin de acest domeniu, iata cateva date care sa va ajute:

 

1. Nu traiti cu impresia ca le stiti pe toate. Acolo unde nu sunteti stapani pe situatie, cumparati serviciile unui expert DE INCREDERE in domeniu;

2. Daca dai neincredere, de regula, primesti neincredere;

3. Daca platesti putin, primesti putin;

4. O tranzactie imobiliara se incepe de la verificarea actelor proprietatii si ale proprietarului;

5. Pretul de achizitie al unei locuinte nu este identic cu cat va va costa acea locuinta (atentie la costuri ascunse de vanzare-cumparare si de exploatare);

6. Termenii unei tranzactii, cel mai bine, se inscriu intr-un antecontract de vanzare cumparare, contract ce are calitatea unui act juridic si care pregateste procesul de vanzare-cumparare, fara a-l inlocui (atentie, antecontractul nu inseamna transferul proprietatii ci reglementeaza conditiile transferului);

7. A negocia ceva nu inseamna ca, automat, fara inscrierea termenilor negocierii intr-un act juridic, partile au acceptat conditiile discutate.

8. A presupune nu are calitatea de adevar. Verificati fiecare detaliu.

9. Stabiliti in contracte si penalitatile care decurg din incalcarea clauzelor inscrise. Fara penalitati actele nu prea au valoare juridica.

10. Mai cititi inca o data punctul 1 🙂

 

Daca tot dam exemplul tarilor civilizate cititi acest articol care se refera la piata din SUA: iar daca intalniti termeni precum MLS (Multiple Listing Service) sau cont ESCROW, ar fi bine sa aflati ca acestea exista si in Romania si se fac eforturi, o data cu iesirea din criza, pentru dezvoltarea sistemului de listare a proprietatilor imobiliare si promovarea agentilor imobiliari de listing.

 

 

  Savage Garden – Crash And Burn  
   
  Found at bee mp3 search engine