gunoiA face curatenie intr-o casa, dincolo de necesitatea igienei, tine de atitudinea si de intelegerea conceptului de catre gospodine si de locatari. Prin extrapolare la societate, lucrurile stau cam la fel: tine de gospodarii statului, dar si de locatari.

Cel mai bun loc unde sa te uiti intr-o casa daca vrei sa gasesti curatenie este sub covor. Acela este locul unde se umbla cel mai rar: unii pentru curatenie, altii pentru a ascunde ce nu le place, altii nu umbla niciodata, de frica a ceea ce poate gasi acolo. El defineste gospodarii, dar si locatarii, deopotriva.

Pana in 1989 sub covorul Romaniei au stat o gramada de mizerii: saracie ascunsa, dezinteres pentru copiii orfani, cu retard fizic sau intelectual, emigrarea sasilor pentru bani, relatia comunistilor cu Carlos Sacalul, inclusiv promovarea "pe sub masa" a lui Iliescu inca din 1980, dar mai ales inactiunea noastra, nerazvratirea sau nepasarea fata de cei care au facut-o in anii 50, 60, ori la Brasov, in anii 80. La fel ca multe alte mizerii, populatia stia ce se se ascunde sub covorul comunismului multilateral dezvoltat, dar a preferat sa taca. Sau sa vorbeasca pe la colturi, pentru ca cei care o faceau erau intrebati de securitate de sanatate, ei si familiile lor, intr-o frica generalizata.

In zilele lui decembrie 1989, Iliescu si ai lui au mai bagat ceva sub covorul nostru national: mortii carora nici acum nu li s-au gasit criminalii, dar pe care populatia ii stie si  "emanatii" despre care stim ca sunt kaghebisti sau rusofili mascati in patrioti si buni romani. In acelasi timp au aparut la televizoare, – francezii au fost buni la asta -, reportaje cu mizeriile de sub covorul lui Ceausescu. Articole sau emisiuni cu ce se intampla in casele de copii sidera o lume intreaga, in timp ce-i intarea pozitia lui Iliescu si camarilei sale, de reformatori, ca purtatori ai unei sperante necesare de schimbare.

Apoi gunoiul de sub covorul lor a inceput sa puta si oamenii ce se simteau inselati au ales sa reactioneze. CADA a facut-o ca nemultumire la numirea lui Militaru la conducerea armatei si s-a nascut Piata Universitatii ca o dorinta de anticomunism si de iesire de sub gheara sovietica muribunda.

Contrareactia lui Iliescu se stie: a chemat minerii, aruncand apoi sub covor toate reactiile si victimele acelor zile. Si uite asa emanatii au inceput sa ne conduca: presei i s-a pus calus la gura fie prin inducerea fricii, fie cu teancul de bani, justitia a fost si ea pusa la colt, printr-un troc inamovabilitate vs. protectie, iar celor care mai spuneau cate ceva li s-a dat un os de ros.

Asa au venit anii de acalmie. Ani in care trandafirii s-au despartit, in doua, unii cu trei, altii doar cu unul pe sigle, iar scena politica a fost mai mult preocupata de putere decat de mizeria de sub covor. Ca broasca la fiert, populatia a fost pusa intr-o stare de anesteziere in care ne putea mizeria, dar ne-am obisnuit cu mirosul. Am mers din ce in ce mai mult cu scarba la vot sau nu am mai facut-o deloc, fiind adusi prin complicitati magistrale sa alegem intre doua rele, cum a fost cea cu Iliescu sau Vadim. Si multe altele, inclusiv coabitarea falimentara la care am asistat, cand PNL-ul minoritar la guvernare, a hranit baronii locali transpartinici, sustinuti de UDMR si PSD, in timp ce noi ne rupeam rotile masinii in drumuri pline de gropi si autostrazi pe hartie.

Numai ca nu s-a incetat culpa comuna aruncata de politicieni pe spatele populatiei taciturne: "voi unde erati?" intreaba ei, ori, asa cum striga un PDL-ist la televizor la unul din invitatii din viata civila, "daca nu va convine va rog sa-mi luati locul!". Iata cum inactiunea este folosita impotriva noastra iar ei, cei cu obrazul gros, triumfa.

Apoi pe Traian Basescu a inceput sa-l preocupe, nu stim daca real sau de fatada si curatenia necesara: a inceput cu intarirea DNA si a procuraturii si cu condamnarea comunismului. Vadim si ai lui tipau si guitau in Parlamentul Romaniei, in timp ce, de la tribuna, presedintele scotea si isi asuma gunoiul comunist. La fel au facut cand au inceput primele dosare DNA sau cand ANI ii cauta la declaratiile de avere. Sau cand s-a pus problema reinvierii Punctului 8 de la Timisoara, reasezat de parlamentari inapoi sub covor, spunand ca e prea tarziu sau invocand alte motive.

Cartianu a scos anul trecut doua carti despre gunoiul din decembrie 1989, carti unde se vorbeste documentat despre tradare, crime, amenintari si despre suportul sovietic. Constructia de carton a "emanatiei" a inceput sa cada si Iliescu a devenit vocal. Asa cum s-a implicat, saptamana trecuta, pentru salvarea lui Nastase Adrian, trimitand un semnal de solidarizare, acolo unde acest mesaj trebuia sa ajunga: in justitie. Ca doar nu de solidarizarea lui Robert Negoita cu Nicu Banicioiu avea nevoie fostul prim-ministru. Ci de o noua musamalizare, de o spalare de obraz, asa cum la randul lui acesta o facuse cu un alt penabil si penibil Adrian, pe numele sau Severin.

In anul de gratie 2012, an anuntat apocaliptic, o privire sub covorul nostru arata destul de rau: coruptie generalizata, o istorie mincinoasa, interese transpartinice si cai de asigurare a veniturilor "baietilor destepti" protejate, o justitie protectionista pentru cei care au banii sau cu cei care au puterea, "conserve" ale serviciilor secrete in posturi cheie ale institutiilor din Romania, dar mai ales, nepasarea noastra si lipsa de educatie, precum si voma sau dezgustul de atunci de cand am votat cu x pentru ca cu y era mai rau. Sigur si altele, daca ne uitam mai bine si daca vom analiza atent, punand lumina si nu lasandu-le in intuneric. A! Si ura. Multa ura fata de noi, de orice construim, de tot ce nu intelegem.

Observam azi cum PDL-ul scoate de sub covor oameni despre care stim ce sunt si-i propune sa candideze pentru primarii, inclusiv a Bucurestiului. Ii cheama inapoi pe cei aflati in procese penale, precum primarul Craiovei, ori pe altii, cu acelasi avant innoitor si reformator cu care PSD l-a primit in bratele sale, pe victimizatul Catalin Voicu sau pe Adrian Severin.

Alba ca Zapada a avut succes sau a fost o mare asteptare pentru ca dorinta generala de curatenie este inca prezenta: broasca fierbe, dar inca nu a murit. Nu este normal ca noi, parinti si bunici, sa legam in continuare generatiile nascute acum sau nenascute inca, de mizeriile noastre, de culpa noastra comuna. Sadici, nepasatori si culpabilizati, transmitem toate astea mai departe. In loc sa facem curatenie, continuam sa ne facem ca gunoiul nostru de sub covor nu exista, ca nu pute, ca nu e treaba noastra. Si vom continua sa evitam castravetii si prazul olandez, dand vina pe altii. Pana cand? E vremea curateniei si-apoi sa sarbatorim. In ordinea asta.