copilIn aceasta vara am colindat Romania de la est la vest si de la nord la sud. Cu afaceri sau in concediu, am intalnit locuri noi, unele frumoase, altele uratite de interventia omului, adica a conationalilor nostri. Dar cel mai mult m-a uimit modul cum ne tratam, ca populatie, copiii.

 

540 de copii la urgente in Constanta intr-o luna

Aflat la Navodari in vacanta, o stire la Radio Vacanta m-a facut atent: "In luna iulie, la UPU a Spitalului municipal Constanta au fost primiti peste 540 de copii in stare grava, din care 450 cu insolatie, peste 70 cu intoxicatie alimentara si, pe locul trei ca diagnostic, fracturi si luxatii ale membrelor superioare".

 

Stirea este intarita de un articol din Adevarul (citeste aici) in care se precizeaza ca peste 85 de copii au ajuns la spital cu insolatie, in decursul a doar doua zile. Intrebati-va cati nu au fost la spital, fiind "tratati" de parinti sau bunici la hotel sau in camera unde au fost cazati.

 

Sa fie vina copiiilor sau a parintilor? Eu, ca parinte care am fost cu copiii la mare, inclin sa cred ca nu minorii sunt de vina. Iar daca vina este a parintilor ea poate fi cauzata de nestiinta sau de nepasare. Si cum nestiinta este o forma a nepasarii, a lipsei de timp pentru a sti, a preocuparii de a afla, cauza principala ramane nepasarea: ne chinuim copiii proprii din cauza nesimtirii noastre.

 

Cazul de la Maternitatea Giulesti

Moartea celor 5 bebelusi si starea critica in care se afla ceilalti 6 este un fapt fata de care nu poti, ca parinte si ca om, sa ramai indiferent. Este un fapt si el este efectul relatiei din spital dintre personalul medical si pacient, adica una de indiferenta, o indiferenta prin tratarea de catre medici a bolnavilor ca obiect al unei munci din ce in ce mai grele si mai frustrante.

 

In aceasta vara am avut sotia internata la Spitalul municipal Timisoara din cauza unei boli de care sufera inca din 1993, porfirie. Criza pe care a avut-o anul acesta a fost asociata cu o rabdomioliza, adica distrugere a tesutului muscular. Doctorul, studiind cauzele acestui simptom, a gasit ca alcoolul ar fi una din ele si, chemand-o pe sotia mea in cabinet si afland ca am fost nasi cu o saptamana inainte de criza, i-a sugerat sa nu mai bea alcool in cantitati mari. De fapt impresia lui era ca sotia mea poseda un alcoolism in stare avansata, ceea ce, povestindu-mi cu lacrimi in ochi, nu am putut sa nu izbucnesc in ras.

 

De ce scriu despre asta? Pentru ca orice presupunere este mai buna decat studiul cauzelor si efectelor, iar vina va fi intotdeauna a pacientului in raport cu boala si cu medicul: nu conteaza ca aducerea unor acuze de alcoolism unei femei ii poate produce un stress inutil, care el insusi este o cauza a crizelor de porfirie.

 

Revenind la cazul Maternitatii Giulesti, el a fost precedat in 2008 de un altul prin care niste bebelusi au fost arsi cu dezinfectant (citeste aici) de catre aceleasi asistente care acum i-au lasat pe cei 11 bebelusi sa arda 12 minute in foc pana la interventia pompierilor. Adunate, cele doua cazuri, ce pot insemna decat nepasare, nesimtire, lipsa de profesionalism? Acum observ ca, in cazul asistentei arestate se fac presiuni din partea colegilor acesteia pentru a sensibiliza opinia publica si a fi eliberata: eu nu spun ca este singura vinovata, nu contest ca intregul sistem sanitar este bolnav, dar a fi bun practician nu are nimic cu nepasarea care este o trasatura de caracter.

 

Fumul de tigara din nasul copiiilor

Am fost fumator 21 de ani. Abia dupa ce m-am lasat de fumat, de 6 ani, am constatat ca placerea fumatului si obiceiurile formate ma situau cu brio in cocina porcilor: chistoace aruncate pe jos, atmosfera incarcata ce emana din hainele mele, respiratia urat mirositoare si, cel mai grav, egoismul. Iar daca nu credeti intrebati un parinte fumator, ramas fara tigari, ce va alege intre un pachet de tigari si banane pentru copil daca i-au mai ramas doar 10 lei in buzunar. Doar daca nu minte va recunoaste ca va alege tigarile. Iar motivele aduse nu-si mai au rostul daca nu am suferi de acel egoism de care scriam mai sus, un egoism ce se mai numeste si nesimtire.

 

De aici si pana la aerul incarcat cu fum pe care-l respira copiii, la alergiile pe care le produce fumatul pasiv (citeste aici) si modelele pe care le servim ca parinti si fumatul activ la minori, nu este decat un pas. Iar cauza suntem noi.

 

Nesimtirea este de genul feminin

Departe de a fi misogin (am doua fete si nu doresc sa fie tratate discriminatoriu), am constatat o crestere semnificativa a faptelor din care nu pot sa nu gandesc astfel: de la modul de parcare a masinii (am o vecina cu un volkswagen care parcheaza intotdeauna pe doua locuri si nu este singura), la mancatul semintelor si scuipatul cojilor pe jos, fumatul pe strada, vorbitul vulgar (actiuni pe care le vedeai pana acum doar la barbati si mai mult pe stadioane, decat in locuri unde sunt si minori, asa cum fac unele "domnisoare"), apoi hainele, gesturile obscene … pot fi interpretate ca o emancipare a femeii si o egalitate cu barbatii? Egalitate in ce, in nesimtire? Acesta este scopul emanciparii?

 

Si nu credeti ca doar varsta adolescentei face obiectul acestei analize. Pentru ca am vazut pe plaja un gest care ne-a intors stomacul pe jos: doua babe, cuscre din cate am dedus ulterior, aflate cu nepotelul la mare, l-au sters pe acesta la fund cu hartie igienica, dupa ce-l trimisesera sa-si faca nevoia mare in mare si au ascuns hartia igienica folosita in nisipul de pe plaja. Apoi l-au trimis la joaca in soare, fara nimic pe cap si fara supraveghere.

 

Chiar ne pasa?

Si faptele pot continua. Iar despre asta scriu aici pentru modelele pe care le oferim in viata celor mai mici: vazandu-ne facand ceva intr-un fel, vor crede ca asa este cel mai bine. Iar noi, ca maturi responsabili ce vrem respect si sa fim tratati ca persoane importante de catre ceilalti, ar trebui sa ne gandim mai mult la actiunile noastre, constand ca:

– un numar de 150.246 avorturi au fost raportate in Romania, in 2006 (citeste aici);

– peste 9.000 de copii sunt abandonati anual in maternitati si spitale (citeste aici);

– exista un fenomen de semiabandon. Potrivit studiului  Fundatiei Soros, aproximativ 170.000 de elevi de gimnaziu aveau cel putin un parinte plecat la munca in strainatate, in iunie 2007. Din acestia, 80.000 aveau doar tatal plecat, 55.000 aveau doar mama plecata, iar in cazul altor 35.000 atat mama, cat si tatal erau plecati la munca in strainatate, copiii ramanand in ingrijirea familiei restranse sau a altor persoane (citeste aici);

– cresterea numarului de alergii si a bolilor de nutritie (diabetul de grad II la vrste din ce in ce mai mici) arata ca ne imbolnavim deliberat copiii prin alimentatia si mediul de viata pe care il asiguram acestora;

– abandonul scolar din cauza saraciei sau a altor motive care maresc numarul de analfabeti si persoane care nu se pot adapta cerintelor de pe piata muncii, marind numarul infractorilor minori …

 

Si datele ar putea continua. Cert este ca se constata o tendinta de comportament fata de copii ca si cum ar fi doar un obiect pe care il posedam, care ne apartine si fata de care nu suntem responsabili. Iar respectul fata de drepturile si nevoile acestora arata gradul de civilizatie pe care l-am atins. Iar cum noi ii omoram, ii ardem, ii afumam, ii imbolnavim, ii abandonam, ii abuzam, … ne indica primitivismul deliberat si asumat de fiecare din noi si numai o aparenta modernitate si civilizatie. Fiind o culpa comuna, ar trebui sa ne fie rusine si sa incepem sa schimbam ceva si sa aratam ca ne pasa. Ca ne pasa cu adevarat!