mana lui DumnezeuInainte de Craciun am pierdut pe cineva drag mie, cauza fiind un atac de cord. Fara preinfarcturi care sa anunte o boala a inimii, fara alte indicii precum hipertensiunea, dar cu o stare sufleteasca care ea insasi era un "factor de risc". Mai mult de atat, doua dintre persoanele care m-au influentat foarte mult si m-au impins insesizabil pe calea dezvoltarii personale, se lupta acum cu doua forme de cancer de colon si de esofag.

 

Observand de-a lungul vietii cum boala sau decesul, ca forma finala a acesteia, intra pe nevazute sau brusc in viata noastra, atat personal in urma propriei suferinte, dar si tangential prin suferinta persoanelor dragi si care nu are cum sa nu ne afecteze, am fost sambata la Partos, la o Conferinta pe tema: "Unde e Dumnezeu atunci cand sufar?".

 

Tema mi s-a parut interesanta din mai multe motive:

– in simbolistica romaneasca preotul cam inseamna "solutia finala" (am ascultat niste povestiri pe aceasta tema de am facut febra musculara de ras);

– in sinea mea stiu ca relatia cu Dumnezeu este foarte importanta si boala devine, de cele mai multe ori, o poarta care "deschide" din nevoia de sprijin si ajutor;

– foarte multi medici accepta binomul medicina – religie si vorbesc despre cazuri care nu-si urmeaza "checklist-ul" pur medical si iau intorsaturi care dau de gandit;

– experienta existentiala in sine a bolii care este foarte intensa si perceputa diferit de catre fiecare, unii ca pe o binecuvantare (vezi cazul lui Lance Armstrong), in timp ce altii o percep ca pe un blestem sau o pedeapsa;

– cum cred ca nimic nu-i intamplator, acest eveniment se leaga de o "cunoastere" pe care o primesc de ceva timp incoace, si in spatele careia cred ca exista un motiv;

– simt nevoia unei reasezari in echilibru, atat cu mine insumi cat si cu lumea din jur, incluzand multe aspecte, inclusiv relatia cu Dumnezeu.

 

Despre Medicina Crestina

In urma cu ceva timp, atunci cand sotia mea era externata din Spitalul judetean in plina criza de porfirie dar cu analizele "excelente", am inteles ca limitele stiintei sau ale medicinei in particular, sunt destul de mici. Atunci am intrat in capela de langa spital, deschisa publicului, dar goala, in timp ce pe fundal se auzea o slujba inregistrata sau preluata de pe Trinitas TV. Sotia imi povestea cum in saloane veneau preoti penticostali sa citeasca din carti bolnavilor, cerandu-le sa se lepede de la religia ortodoxa care i-a parasit in fata suferintei si sa li se alature in noua lor credinta. Astfel, pentru noi, impactul cu religia era vizibil la nivel de lupta de convertire si adepti (putere) sau la bani (o capela impersonala cu fonduri din donatii sau sponsorizari).

 

Am descoperit apoi, in cautarile noastre, o persoana care venea din sfera medicinei crestine si care, dupa cateva sedinte, avea sa readuca sanatatea in corpul si in sufletul persoanei pe care o iubesc. Si de aici, linistea si echilibrul indispensabile fiecarei persoane sau familii. Am constatat atunci ca, acolo unde medicii esuasera, abordarea crestina extrasenzoriala facea minuni. Mai mult chiar, crizele de porfirie ale sotiei s-au rarit fara a schimba ceva semnificativ in viata ei: regim alimentar, factori de risc, etc.

 

Unde e Dumnezeu atunci cand sufar?

Ajuns ca un "cercetator" in ale suferintei si un cautator de raspunsuri, am dorit sa nu las loc presupunerilor si sa-mi iau informatia de la sursa. Am intrebat direct si mi s-a raspuns intr-un mod atat de personal si intim incat concluziile nu lasa loc de interpretari. Privindu-mi interlocutorii in ochi nu pot sa nu accept ca nu a existat niciun moment o urma de indoiala, de minciuna sau de incongruenta intre vorbele si gesturile lor: ceea ce spuneau venea din experienta si indrumarea pe care o primisera.


Dar unde e Dumnezeu atunci cand sufar? Dar cand nu sufar? – ar fi intrebarile pentru care m-am dus pana la Partos (si nu numai, pentru ca am dorit sa fim alaturi si de Tavi si Monica, persoane langa care, cei care ii cunosc, stiu ca merita fiecare secunda alaturi de ei).

 

Pana la experienta de la Partos, relatia mea cu Dumnezeu era de buna vecinatate, atat in interior cat si in exterior: ca un bun vecin nu L-am deranjat prea tare si nici nu am dorit sa fac lucruri care sa-L determine sa se mute din cartier din cauza mea. La Partos insa am gasit niste transformari in atitudinea unor perosane pe care le stiu de mult si care nu pot sa nu dea de gandit.

 

Cum spunea Tavi: "pana la 40 de ani am vrut sa fac lucrurile de capul meu, in Legea mea, cum am crezut ca este mai bine. Doua experiente m-au facut sa regandesc ceea ce voi face de acum incolo. Atunci cand am fost arestat in 1989 de Securitate si batut, apoi eliberat pentru ca cineva si-a dat viata pentru LIBERTATEA mea si a altora, si sunt recunoscator pentru asta, si acum cand, in fata finitatii vietii, recunoscator pentru fiecare zi pe care o am de trait, cautand indrumare." Chiar daca nu mot-a-mot, acesta este mesajul transmis de Tavi. Si el nu a fost singurul, ascultand si pe altii, unii medici, altii care au depasit pericolul recidivei cancerului, dar si preotul care si-a impartasit din invataturile si din experienta sa personala.

 

Concluziile mele de la Partos

Fara a exprima toate concluziile, unele din ele extrem de personale, iata cu ce am plecat de la Partos:

– suferinta este o exprimare a dezechilibrului interior si exterior si, pentru a vindeca o boala, trebuie tratata suferinta interioara care a produs-o: de regula o stare negativa omniprezenta in sufletul fiecaruia din noi. Cum scriam in articolul anterior, emotiile negative sau pozitive lasa urme in structura noastra interna si ne modifica;

– este mult mai usor sa primesti sprijin, asa cum ceri indrumarea parintilor, a profesorilor, a expertilor de orice fel (imobiliar, financiar, auto, designer, psiholog, etc), creeaza un parteneriat si cu un preot-parinte pentru ca asta va crea o echipare corecta a fiecaruia dintre noi ce va face suferinta mai usor de trecut. Este ca si cum nu te duci singur si in papuci sa escaladezi Everestul;

-medicina, acolo unde nu a putut da o intelegere realitatii a inventat statistica: exemplu, 82% dintre fumatori fac cancer. Dar ce se intampla cu cei 18% care fumeaza si nu fac cancer? Medicina a plusat si a inventat termenul de "factori de risc" care si acestia sunt inclusi in statistica: exemplu: 95% din cei care fumeaza, consuma regulat alcool, mananca nesanatos si traiesc in mediu poluat (adica factori de risc), fac cancer. Iata cum este evident ca aceeasi medicina nu-si explica de ce 5% din acestia nu fac niciodata cancer si cum pentru termenul de "pacat" din Biblie, doctorii au venit cu o alta denumire: factori de risc;

– suferinta este de cele mai multe ori un lucru bun pentru ca da voie spiritului sa caute, da voie sa se deschida si sa fie cercetat, inalta pe cel ce sufera si poate vindeca cauza care o produce si care este dezechilibrul sufletului: mandria, invidia, iubirea de arginti, desfranarea, lacomia, trandavia, mania, denumite si cele 7 pacate de moarte. Si poate nu intamplator sunt denumite asa, pentru ca dezechilibrele pe care le produce in suflet duce la moartea personala sau a altora.

 

Cat despre celelalte va invit sa aflati singuri.

 

Foto: Lorenzo Quinn, "Mana lui Dumnezeu"