Atentionare: povestea este reala. Pentru protectia personajelor este posibil ca unele date sa nu fie redate in totalitate. 🙂

In decursul a celor 12 ani de cand locuieste in blocul cu 8 etaje din Timisoara, domnul X si-a parcat masina in fiecare seara in acelasi loc, in fata unei vitrine de 2,5m x 2,5m a unui spatiu comercial de la parter. Chiriasul le devenise simpatic locatarilor: avand un business cu masini de lux pe care trebuia sa le scoata si sa le introduca in spatiu, problema locurilor de parcare devenise un joc de-a soarecele si pisica intre locatarii cu masini si proprietarul de afacere de la parter. Ramanea si pentru asociatie cate ceva „atentii” din profitul incasat si avea si domnul Y, patronul adica, ceva pile si cunostinte. Pentru ca repartitia pentru apartamentele din condominiu se facuse pe pile si relatii: unii patroni, altii de prin serviciile secrete, dar cei mai multi cu bani si relatii.

Asadar domnul X vine seara si parcheza masina: ca de obicei trage cu spatele intre stalpii de beton care sustin blocul cu 8 etaje si intre care este loc suficient. Intai manevreaza masina paralel cu stalpii, apoi vireaza cu spatele, ia mult de volan dreapta si lasa masina sa curga, scoasa din viteze, pana roata din spate loveste denivelarea ce delimiteaza parcarea de zona spatiului comercial. De obicei, cand roata din spate loveste acel „limitator”, urmeaza frana de parcare si, din experienta, intre spatele masinii si vitrina spatiului comercial sunt cam 50-60 de cm, suficient cat domnul X sa-si scoata bradul de Craciun din spate sau plasele cu cumparaturi.

De unde sa stie domnul X ca, in cursul zilei, cuprinsi de febra de sarbatori, edilii dadusera ordin sa se asfalteze parcarea din fata blocului iar acestia turnasera 3-4 cm de asfalt pana la nivelul delimitarii dintre parcare si spatiul comercial. Asa ca, in seara asta, roata din spate nu mai loveste limitatorul ci trece insesizabil peste el si masina se opreste cu spatele in geamul termopan, crapandu-l.

Cuprins de atmosfera de sarbatori si de remuscarile determinate de culpa ce-i putea afecta curatirea sufletului, domnul X realizeaza momentul si, in loc sa plece si sa parcheze in alt loc ca orice roman autentic, il suna pe domnul Y si-i explica intamplarea. Domnul Y, aflat la final de contract de inchiriere, spune ca il doare undeva de geamul termopan, dar va lua in considerare telefonul, apreciaza gestul si va vedea ce-i de facut. Apoi intreaba daca are polita RCA si-i spune domnului X sa stea linistit ca se rezolva.

Trec sarbatorile si faptele par sa se uite, inecate in palinca, sampanie si caltabosi. Asta pana cand, obligat sa predea spatiul domnului Z, desemnat administrator de proprietarii spatiului comercial, domnul Y explica patania domnului X si-i da domnului Z numarul acestuia de telefon pentru a se rezolva litigiul. Apelat telefonic de domnul Z, domnul X explica ca in Germania sau Austria, de unde tocmai revenise din vacanta de Craciun si Anul Nou, ca nu-i nicio problema: ne intalnim maine, mergem la firma de asigurari si rezolvam.

Zis si facut: parolisti, dupa ce domnul Y iese din peisaj, eliberand spatiul cu tot cu firma, domnii X si Z se intalnesc dimineata, fac copii dupa toate documentele, inclusiv dupa timbrul de pe stampila (ca-n reclama cu birocratia si bauturile alcoolice) si se prezinta la firma de asigurari. La indicatiile pretioase ale unor „relatii binevoitoare” s-a completat si fisa de intelegere amiabila (cine a trecut prin asta stie ce inseamna) la care domnul Z nu avea ce sa scrie ca nu condusese si nu avea permis de conducere.

La firma de asigurari, un tip coleric si tafnos cere procesul-verbal de la politie.

Cum, nu-l aveti? intreaba acuzator si enervat individul iar domnii X si Z se simt ca si cum ar fi fost prinsi cu tema nefacuta. Mai ales ca, si unul si altul, se informasera despre ce avea sa urmeze si, ca in manualele de zbor, nu se spusese nimic despre cazul in care stewardeza piloteaza avionul si seful de aeronava serveste sampania. O sa luati amenda si vi se suspenda permisul, mai profeteste angajatul firmei de asigurari sigur pe sine.

Evident neplacut surpins de descarcarea nevrotica a tipului de la asigurari, domnul X  scuipa in san a „Doamne fereste!”, ca mai apoi sa il treaca remuscarile in public: mai bine imi vedeam de treaba, parcam in alta parte si ma stergeam cu geamul astora la fund (pardon de expresia dureroasa vizual, dar perfect romaneasca), gandeste el cu voce tare.

Pe drum inspre Politia Rutiera, domnul X isi apeleaza cunostintele politienesti care, unele din ele, aflate in exercitiul functiunii nu raspund imediat, dar vor suna insistent cand, aflati in Biroul Tamponari Usoare, domnul X va trebui sa le raspunda fiecaruia cum ca se rezolva. Ce este important este ca primeste asigurari ca nu va pati nimic: sa completeze declaratiile tip si sa le dea la birou agentului de la politia rutiera. Zis si facut: domnii X si Z se pun pe scris declaratiile, asa cum se cere la regulament.

Doar ca formularele nu prevazusera ca sunt si oameni cu bun simt si pot declara o greseala mai ales ca se simt acoperiti de o polita de asigurare RCA, asa ca se trag linii la greu: domnul Z nu are permis auto, nu se deplasa pe drumurile publice, nu consumase alcool, doar era chemat sa reprezinte proprietarul in raport cu organele statului. In schimb domnul X scrie la greu, face schite pe declaratie, scrie ca este vinovat, nu fara acea retinere ca ceva rau i se va intampla: doar suntem in Romania si nu in Austria de unde tocmai se intorsese (intre timp se prezenta un documentar cum arata spitalul din Insbruck unde este tratat Serban Huidu si mirarea reporterului de la Prima TV despre conditiile de acolo: NASA, ce mai! Dar unde e Insbruck si unde Timisoara, nu?).

Agentul de la rutiera completeaza procesul verbal si-l inmaneaza domnului X pentru semnaturi. Dupa ce se asigura ca a fost semnat, politistul ii explica parinteste: bine ca nu v-am luat permisul. Vadit mirat, domnul X citeste cu gura cascata cum trebuie sa plateasca cu 4 puncte penalizare si o amneda de 268 lei, deci 134 lei in 24 de ore. Si domnul X si domnul Z sunt vadit zapaciti de deznodamant si-si spun ca pentru sine:

Tara de doi lei, cu legi stambe pentru ca ea este cea care te impinge sa fugi de la locul faptei, cu asigurare cu tot! zice domnul Z.

Am fost un fraier, adauga domnul X. Pai numai fraierii platesc in Romania, mai zice domnul X si o idee ii strafulgera mintea domnului Z:

-Lasa ca o rezolvam noi.

Ajuns la prietenul sau ce are firma de termopane, sa zicem domnul W, domnul Z ii propune un targ: fa un deviz si o factura unde sa intre profitul, geamul, manopera, transportul, TVA-ul, impozitul pe profit si cei 134 de lei ai domnului X pe care sa ii dam inapoi. Caci fara gestul lui platea domnul Y o gramada de bani sa puna un nou geam sau i se oprea din garantie. Astfel iese un deviz de 1200 de euro, pe care firma de asigurari a fost nevoita sa o plateasca.

Si de ce ne mai miram ca un kilometru de autostrada costa in Romania de 3 ori mai mult decat in Germania sau la Insbruck? Ca doar traim in Romania, nu?, o tara de fraieri platitori sau de smecheri, dupa caz.