perusiAstazi a fost o zi de sarbatoare – sfintii Constantin si Elena -, dar si o zi trista.

Indiferent de cat de nepasatori trecem prin viata, sunt fiinte care ti se ataseaza cu un fir nevazut de suflet,  pana cand nu mai sunt, se leaga de tine oferind si necerand nimic in schimb decat apa si mancare, se impletesc in timp cu amintirile tale, ale familiei, ale copiilor: sunt catei, pasari, pisici, …, intr-o definitie, animale de casa.

Aveam si noi, ca aproape orice familie cu copii, 4 perusi: Akki, Abby, Zira si Myrra. Pana azi cand, nu stim de ce, am gasit cusca plina de sange si pe Akki cu o rana adanca in partea dorsala: presupunem ca s-a ranit in suportul osului de sepie, care este o tabla subtire si taioasa. Iar acum cateva ore, a murit.

Desi nu este primul perus care moare la noi, de el ne atasasem cel mai mult: intotdeauna ma ciupea mai cu mila decat ceilalti, a fost bolnav de 2 ori si, de fiecare data s-a insanatosit (am vazut cum ceilalti l-au hranit luand in cioc seminte pentru el si oferindu-i-le prin regurgitare). Era si cel mai in varsta.

Am asistat la ultimele clipe ale lui, impreuna cu sotia si cu fetele mele, Ioana si Madalina. Era si favoritul lor: se aseza pe umarul lor, pe mana, era cuminte.

Adio Akki.