bunicutaLa parterul blocului in care m-am mutat de ceva timp sta o batranica de peste 70 de ani. Fosta profesoara de limba rusa, doamna a avut 3 barbati, din care primul mai traieste si de care s-a despartit imediat dupa casatorie. Cu al treilea a avut o fata care, ajunsa la maturitate, s-a casatorit si a avut un baiat. Cand acesta a implinit un an, au murit intr-un accident in strainatate (mama, tata si fiu).

 

Ramasa singura pe lume, doamna isi plange batranetile si situatia in care se afla la cine are timp sa o asculte. Celelalte rude (nepoti si verisoare sau verisori) ar dori "averea" doamnei dar nu doreste nimeni sa aiba grija sau timp de ea acum, cand ea traieste. De curand, pentru ca are o prietena care a facut atac vascular cerebral si a avut "norocul" sa nu fie singura si sa cheme salvarea, doamnei de la parter i-a intrat frica de a fi singura si si-a rugat niste "nepoti" care sa stea cu ea.

 

In stilul caracteristic parazitilor, cei doi "nepoti", sot si sotie, fac tot posibilul sa se asigure ca doamna nu va trai mult: de la amenintari ca pleaca, ceea ce pe batranica o ingrozeste si pana la refuzul de a contribui la intretinere nu a fost decat un pas. Mai nou au trecut de la furtul din mancarea si din proviziile doamnei in varsta si pana la spartul veselei, intentionat sau nu. Intrebati de ce fac ceea ce fac, ori mint cu nerusinare, ori promit ca pun ceea ce au luat la loc, fara sa o si faca in fapt.

 

Indiferent de solutiile pe care i le propun de fiecare data cand trec sa vad ce mai face, doamna imi spune trei lucruri:

– ce mizerii ii fac locatarii ei;

– ca nu mai are de ce sa mai traiasca;

– si sa-i gasesc pe cineva care sa stea cu ea si sa scape de cei care o santajeaza acum.

 

Desi unora le-ar parea fortat, cazul doamnei de la parter este similar cu al nostru ca popor: am fost "casatoriti" atat cu monarhia cat si cu un sistem prezidential, la care ne-am intors ca la prima dragoste. Am fost impinsi la o convietuire cu un sistem democratic, apoi legionar, ulterior ni s-a impus o convietuire cu socialismul si comunismul, ca acum sa mimam o relatie amoroasa cu democratia, unii dintre noi strigand ca are fata fie de kriptocomunism, fie de dictatura, dupa interese si dupa orientarea politica.

 

Asemanarea poate fi data si de pierderea de bunici, parinti, frati, surori, copiii … in tragediile istoriei: cele doua razboaie mondiale, reeducarea stalinista la Pitesti sau la Sighet, la Canalul Dunare-Marea Neagra, la "revolutie" sau in mineriade. Putem adauga chiar exodul de forta de munca al "capsunarilor" care, traind mai bine la vecini, unii dintre ei refuza sa se mai intoarca "acasa", pierduti iremediabil pentru un trai mai bun.

 

Romania arata acum ca si casa doamnei de la parter:  un loc urat, aglomerat, ponosit, neingrijit, un spatiu emblematic pentru neputinta noastra de a deratiza Romania, o "casa" de unde unii iau fara sa mai puna la loc, un loc de tranzit pentru "rudele" venite in vizita de acolo de unde spun ca o duc mai bine, fara a da o mana de ajutor la igienizare si schimbare.

 

Chiar convietuirea cu cei care-i fac viata amara batranei are similitudini cu noi: cititi ziarele, cititi blogurile si veti constata ca fiecare dintre acestea scriu ca s-au saturat de o clasa politica care convietuieste cu noi fara sa dea nimic in schimb, fara sa contribuie la bunastarea sau dezvoltarea tarii, ca niste paraziti, santajandu-ne, furandu-ne, mintindu-ne ca vor face tot ceea ce le sta in putinta sa repare ce au stricat tot ei. Iar noua ne este teama sa-i dam afara, de teama unui "atac vascular cerebral" economic si politic,  lasandu-i sa mai stea cu noi asa, inca multi ani de aici inainte. Ne bazam pe vorbele lor mestesugite si nu vedem faptele care le arata adevaratul caracter, visand la "Alba-ca-zapada".

 

Solutia, pe care i-am sugerat-o bunicutei este urmatoarea: sa-i dea afara, sa igienizeze (nu fara ajutor) casa si sa-si elimine frica ca este "singura si fara ajutor". Dar mai ales sa aiba pentru ce sa traiasca, sa-si propuna scopuri zilnice, obiective, sa calatoreasca, sa lucreze ceva, sa cunoasca oameni, sa faca ceea ce ei iar place sau ar da sens vietii sale si sa se bucure de casa si de locuinta sa. Pentru ca batrana nu este atat de saraca: i-a ramas un apartament, un garaj si o garsoniera pe care le inchiriaza, are o pensie si face si ceva munca de ajutorare la un azil pentru care primeste mancare in fiecare zi si, probabil, ceva bani.

 

Nu asa ar trebui sa facem si noi? Nu ar trebui sa curatam Romania de paraziti, sa igienizam si sa dam un rost si un sens acestei tari intr-un cadru european? Nu ar trebui ca fiecare, prin viata noastra, scapata de frici si dependente, sa schimbam in bine locul in care traim si, prin exemplul nostru, pe cei din jur?

 

Iar ca sa vedeti ca nimic nu este intamplator, batranica a fost colega cu Ion Iliescu, cunoscandu-l personal in perioada cand acesta a fost trimis la munca de jos in Timis. Poate aveti timp sa va povesteasca cam ce om era si ce parere are despre el.