Cu atat mai mult in aceste vremuri de criza, in viata fiecaruia exista o foarte mare marja de neprevazut. Mai mult decat oricand, destine se schimba, oamenii se muta, apar lucruri si stari noi: concedieri, amenintari cu concedierea, falimente, ideea de a inchide afacerea si de a gasi alta sursa de venit, decizii ce trebuiesc luate cu repeziciune sau cu teama. O doza din ce in ce mai mare de hazard a intrat in vietile noastre.

Asa sa fie?

Dan Puric spune intr-una din cartile sale, parca "Despre omul frumos", atunci cand facea scoala de soferi, ca a invatat o lectie de viata de la instructorul auto: la prima intalnire l-a pus la volan. Speriat a ripostat spunand ca nu stie sa conduca, la care instructorul l-a intrebat:

Nu te-ai saturat domnule sa stai toata viata pe locul mortului (locul din dreapta soferului in termeni soferistici :))?

Acelasi lucru va intreb si eu: nu v-ati saturat sa va conduca altcineva viata? Nu sunteti satul sa fiti calarit de destin? De alte persoane la visul carora lucrati acum? Sau sotia, soacra, copiii, colegii, sefii, etc. Nu v-ati saturat sa fiti calul altora?

Veti spune ca DA, un da mare cat toata frustrarea si supararea si necazurile si durerea si teama si indoielile si nedreptatea acumulata pana acum.

Da, veti spune, m-am saturat. Si ce sa fac?

Napoleon Hill spune ca a fi calaret inseamna sa ne stapanim pe noi insine: sa ne controlam teama, vointa, constiinta, imaginatia, limbajul, sufletul, alegerile, scopurile, sentimentele … si sa facem un obicei din asta. Pentru ca ceea ce ne calareste sunt obiceiurile, nimic altceva decat niste delegari pe care le-am facut constient, in timp, subconstientului pentru a face, automatic, in numele nostru ceva: scrisul este un obicei, fumatul, ticurile verbale, ticurile fizice, dar si tipare de gandire, activitati motrice, permisiunea data altora de a se folosi de noi, fie guvernanti, fie persoane apropiate …

Se spune ca suntem suma obiceiurilor noastre. Insa cele mai grele obiceiuri si de care scapam greu, sunt cele facute din placere: drogurile, fumatul, alcoolul, sexul, jocurile de noroc au inceput constient si, prima data le-am controlat. Incet-incet am renuntat constient la acel control si le-am dat putere deplina. Cu timpul, am ajuns sa fim controlati de ele, am ajuns din calareti cai.

Revenind la intrebarile de la inceput, solutiile de rezolvare stau tot in obiceiuri: obiceiul de a nu ne stabili scopuri zilnice, obiective pe o perioada mai lunga si sa renuntam la vise, in detrimentul lucrurilor urgente si neimportante. Ne-am facut obiceiul de a face mai putin decat suntem platiti, sa renuntam la a fi mai buni cu fiecare zi, fie sufleteste, fie in domeniul din care ne vine venitul. Am renuntat la a citi, la a gandi, la a face complimente, la a iubi, ne-am obisnuit cu persoana de langa noi, cea care ne-a devenit sotie.

Am renuntat la obiceiul de a manca sanatos, la a ne tine de cuvantul dat, la exercitiul fizic, la joaca, la a fi atenti cu persoanele din jur, a ne da din timpul nostru celor dragi, a asculta, a fi invingatori.

Inchei cu un exemplu care reuseste sa transmita cel mai bine ceea ce am scris pana acum: Lance Armstrong, castigator de 7 ori al Turului Frantei si anul acesta ocupand locul trei dupa o pauza de cativa ani. De ce Lance?

Pentru ca a trecut din pozitia de calarit de cancer si anonimat in cea de calaret, invingand boala si devenind celebru. Mai multe amanunte puteti gasi in cartea "O lupta asumata, o lupta castigata" (informatii si comanda aici!).

Deci: CAL sau CALARET? Raspunsul se afla in mainile tale. LIVEStrong!