Asociaţia ResPublica este îngrijorată, la fel ca majoritatea forţelor civice din România şi instituţiile europene, de acţiunile USL îndreptate împotriva statului de drept.

Crezând că un vot democratic exprimat la alegerile locale le dă legitimitate parlamentarii actualei puteri constituite prin trădări politice şi inaplicarea legii privind incompatibilitatea unor parlamentari sau condamnari penale atacă ordinea constituţională din România.

În acest sens, Asociaţia Respublica din Timişoara, organizaţie nonguvernamentală în curs de constituire juridică, partener al Iniţiativei Civice de Centru Dreapta transmite următorul:


COMUNICAT

Uniunea Social – Liberală şi partidele parlamentare, prin Încălcarea Constituţiei României, a legilor ţării şi a cutumelor statului de drept au realizat În doar 3 zile schimbarea nedemocratică a principalelor funcţii În stat. Acum au decis să cheme poporul la referendum În data de 29 iulie 2012 pentru a legitima suspendarea preşedintelui Traian Băsescu.

Aceleaşi forţe politice au fost mandatate de poporul român să pună În aplicare rezultatul constituţional şi democratic al REFERENDUMULUI DIN 2009. Observăm că tratează cu dispreţ acest imperativ democratic de mai bine de 30 de luni. Acum, când interesele lor o cer, parlamentarii USL ne cheamă să ne exprimăm opţiunea pentru a finaliza un proces asemănat de personalităţi naţionale şi internaţionale cu o lovitură de stat.

Cu mai puţin de 8 zile până la Referendum, deşi suntem chemaţi să ne exprimăm opţiunea, observăm că regulile nu sunt clare nici pentru desfăşurarea acestuia şi nici a efectelor sale.

Constatând că instituţia democratică care veghează la respectarea regulilor statului de drept, Curtea Constituţională a României, nu a sesizat Încălcări ale Constituţiei de către preşedintele Traian Băsescu,

Constatând că singura regulă acceptată pentru validarea referendumului este atingerea pragului minim de 50% + 1 din numărul total de alegători Înscrişi pe listele electorale,

Constatând că acest referendum este organizat de guvernul al cărui prim – ministru este o persoană asupra căruia planează suspiciunea de plagiator, aducând prejudicii mediului universitar din România,

Considerând că prin participarea la referendum se Încearcă legitimarea unui act neconstituţional desfăşurat de un grup parlamentar lipsit de credibilitate,

Asociaţia ResPublica face un apel către cetăţeni de a NU participa la referendumul din 29 iulie 2012.