Organul Suprem Iliberal

Nu este un secret pentru nimeni că asistăm la o lovitură de stat de tip parlamentar. Niște indivizi, folosindu-se de votul primit în 2016 pe baza unui Program Manipulator de Guvernare ce nu a fost respectat niciodată (deoarece nu are cum să fie respectat, dar ale cărei consecințe grave le vedem în economie sub formă de inflație galopantă, creșterea ROBOR și a datoriei externe), atacă toate instituțiile statului.

Vârful de lance în acest război dus împotriva societății civile este parlamentul. Dacă în țările cu democrație consolidată parlamentul are un rol esențial deoarece este perceput ca fiind o creație a cetățenilor care legiferează cu bună credință și exclusiv în interesul cetățenilor, în România ideea de parlament ne este vândută de infractorii cu gulere albe ca fiind „organul suprem și suveran al țării”. Ca pe o Mare Adunare Națională de pe vremea lui Ceaușescu care avea doar rolul de a promova ideea falsă că Ceaușescu nu conducea singur, ci prin niște reprezentanți „aleși” ai neamului. În fapt, Marea Adunare Națională Comunistă, ca și Parlamentul de astăzi, au fost/sunt doar forme de rea credință create de PARTID pentru a ascunde poftele despotice ale unui cizmar/condamnat penal ajunsi „secretarii generali ai partidului”, PCR, ori născut din PCR.

Ce lipsește în acest moment, unul de cotitură pentru traiectoria est sau vest europeană a României este echilibrulconstituțional prin care puterile statului pot conviețui într-o democrație pe care cei mai mulți ne-am dori să o vedem funcțională. Avem, pe de o parte, o Curte Constituțională care se adapă de la ruși și care decide în ultima perioadă contrar propriilor decizii, dar și împotriva constituției și a principiilor liberale și care, în 30 mai 2018, a subordonat de facto atât Președinția, cât și Justiția, unui individ ales politic, respectiv ministrului justiției. Iar prin el, Guvernului. Un guvern care, așa cum am văzut în ultimul an și jumătate, poate fi foarte ușor dat jos, chiar și de către propriul partid, prin moțiuni de cenzură sau forțarea demisiei premierului.

Balanța pare tot mai mult înclinată spre un Parlament care, cu rea credință, poate foarte ușor să controleze guvernul, iar prin guvern, Justiția și, așa cum a decis CCR, și pe președinte.

De partea bunei credințe, cetățenilor nu prea le-a mai rămas nimic: o justiție care face din amânare o anticameră pentru achitare nu poate fi percepută ca fiind de bună credință. Un CSM care hăituiește un judecător care a îndrăznit să condamne penali, vezi cazurile Cameliei Bogdan, nu poate fi de bună credință. Un guvern condus de o individă care se află intelectual la nivelul unui elev de gimnaziu, nu poate acționa competent și de bună credință. Ce mai rămâne?

Un președinte inactiv sau reactiv și rezistența străzii, hăituită și ea de Danjarmeria pesedizată.

Referendumul pentru echilibru

Suntem acum în punctul unic după 1989 în care președintele trebuie să aleagă: respectă decizia unei Curți Constituționale de rea credință sau acționează cu bună credință pentru apărarea independenței justiției, cu riscul de a fi suspendat?

Studiind constituția, așa cum arată ea acum, președintele are puține căi de acțiune. Ceea ce arată, pe de o parte, că războiul RELEI CREDINȚE cu statul român este unul bine pus la punct, coordonat și planificat, iar pe de altă parte că avem o constituție incompletă și partizană cu un parlament de rea credință, deoarece arhitecții ei au avut grijă ca, prin partidul majoritar, parlamentul să poată direcționa România în funcție de interese străine de interesul național, chiar dacă Adevărul asumat spune altfel. Și prin Adevăr sub-înțeleg spiritul Constituției, alegerea pe care România a făcut-o în 1989 și și-a întărit-o prin aderarea la NATO și UE, dar și votul românilor care nu au votat niciodată scoaterea țării de pe traiectoria sa proeuropeană.

Soluția? Există o cale prin care președintele se poate duce la populația care, prin referendum, să reechilibreze ceea ce parlamentul a dezechilibrat. O întrebare care să completeze constituția astfel:

Sunteți de acord ca articolul 63 din Constituția României să fie completat cu următorul punct? „(6) Mandatul parlamentarilor încetează imediat, dacă suspendarea președintelui României, conform articolul 95 din constituție, este invalidată prin referendum. În acest caz, în termen de 30 de zile se vor organiza alegeri anticipate.”

Această formulare respectă următoarele cerințe:

  • finalizează o procedură parlamentară pusă în aplicare deja de două ori, în 2007 și 2012, cu rea credință deoarece avizele CSM au fost de fiecare dată negative (adică nu s-a putut stabili de CCR dacă președintele de atunci a încălcat grav constituția), însă fără consecințe pentru parlamentul care a acționat cu rea credință;
  • pune parlamentul sub puterea cetățenilor, exprimată prin referendum, așa cum trebuie să fie în orice stat liberal;
  • completează situațiile în care președintele poate dizolva parlamentul;
  • aduce parlamentul în fața cetățenilor țării pentru a stabili dacă acesta a acționat cu bună credință în raport cu președintele României, – persoana în spatele căruia există cea mai mare legitimitate în raport cu numărul de votanți care l-au ales;
  • verifică, între alegeri, dacă parlamentul mai este reprezentativ pentru cetățenii săi;
  • responsabilizează parlamentarii, prin posibilitatea pierderii mandatului, atunci când inițiază cu rea credință o procedură de atac la adresa președintelui care acum nu are niciun fel de urmări;
  • trimite la populație o problemă pe care este chemată să o rezolve atunci când constituția și legile statului sunt aduse cu rea intenție într-o zonă ce poate avea consecințe ulterioare grave pentru viitorul României.

Efectele acestui referendum

În primul rând vom avea răspunsul dacă suntem o populație care este indiferentă la sau se lasă subjugată de reaua credință, infracționalitatea ajunsă la putere și de incompetență. Apoi vom avea un efect al relei credințe, care n există acum, dacă un grup de interese se folosește de parlament pentru a dezechilibra separația puterilor în stat, dizolvându-l. Și vom ști și cum trebuie să procedeze un președinte care, forțat de o instituție precum CCR să aleagă contrar democrației și acordurilor pe care România le-a semnat, va fi protejat de o acțiune îndreptată asupra sa de un parlament rea credință.

În spiritul celor scrise, voi încheia cu un paragraf pe care noi cei de la Mișcarea Sinergistă l-am pus în Declarația de Adevăruri:

Nu recunoaștem nici unei puteri, umane sau divine, naturale sau artificiale, cu sau fără consens, prin lege sau religie, dreptul de a ne minți și de a ne înstrăina, prin vicleșug și rea credință, de Adevăr, de Libertate sau de Viața morala.