De cand se stie, economia de baza a fost finantata de catre banci: e ca sangele care trebuie sa circule prin organismul viu. Aceasta este cutuma. Cand cutuma este incalcata, organismul intra in criza.

Cine este de vina?

Intr-un nou articol excelent, Dragos Manac surprinde corect jocul la zero a carui inertie, odata incalcate regulile, il prinde pe omul de afaceri in offside. Deci, cine e de vina? Patronul care a crezut ca linia de creditare va functiona continuu ca si cresterea economiei si dezvoltarea afacerii sale la infinit? Pentru ca a crezut in bancherul care era, la randul sau multumit de dobanda incasata periodic, ca si statul care-si lua taxele si impozitele la timp, ca si angajatii care-si incasau salariile si sporurile, din ce in ce mai mari, cu care-si lua credite pentru a schimba casa, mobila, masina? Si acum nu mai poate? El sa fie de vina? Omul de afaceri?

Sa fie de vina BNR care a aruncat pisica pe banci, acestea la randul lor aratand cu degetul catre BNR si catre ministerul de finante care iesise, in crestere economica, cu atragerea de bonuri de trezorerie, pentru ca nu-i ajungeau banii de cheltuit? Se spune in psihologie ca, odata ce un pacient ti-a descris problema, pisica este la tine. Daca tu, ca psiholog, incerci sa-i dai problema inapoi, pisica este la mijloc. In cazul nostru, cand bancile credeau ca pisica este la BNR, prin regulamentul 11 de creditare, pisica era la mijloc. Dovada, transferarea costului crizei, prin dobanzi majorate si comisioane, pe umerii clientilor. Ele sa fie de vina? Bancile?

Sau guvernul? El care a declarat ca „economia duduie” prin vocea ministrului de finante Varujan Vosganian in conditiile in care semnele erau evidente si se putea face o rectificare de buget in minus astfel incat sa existe un fond de criza prin care sa fie alimentate firme precum Dacia sau oricare alta? El, statul, care a introdus o multime de taxe si impozite prin care sa poata sa subziste intr-o zona de confort pentru potentatii sai din parlament, agentii sau guvern? Daca ne referim la slabiciunile sale, cred ca cea mai mare este lipsa de reactie si, mai ales, deciziile pe care nu le poate lua in cunostinta de cauza pentru ca nu are un organism competent care sa faca o analiza pertinenta si o statistica prin care, bolnavului acesta sa i se poata pune un diagnostic corect? El sa fie de vina? Statul?

Poate sindicatele sunt de vina. Au pus presiune pe parlamentul aflat in campanie electorala pentru a mari pensiile, salariile, drepturile salariatilor. Unii din personalul care a asigurat conducerea sindicala sunt acum senatori sau deputati. Adica au jucat la doua capete: au declarat ca reprezinta o anumita categorie salariala desi au facut jocuri politice din care sa aiba ei insisi de castigat. Ele sa fie de vina? Sindicatele?

Poate cei care au pozitii caldute la stat, „sponsorizatii de lux” asa cum ii denumea premierul Emil Boc, cu salarii si/sau pensie mare, categoria „campion la dat din coate pentru o functie privilegiata„? Ei sa fie de vina pentru ca au avut de castigat pe timpul cresterii economice (si in criza)? Sau ei sunt rezultatul unei cutume ce vine din perioada industriala care spune ca, daca faci scolile care trebuie, ai relatiile care trebuie si ungi unde trebuie, ajungi unde trebuie? Adica au jucat un joc acceptat de catre toti? Chiar daca statul nu-i mai vrea acum, justitia are grija ca sa nu se scape asa usor de ei. Ei sa fie de vina? Potentatii statali?

Oricare din raspunsurile la intrebarile de mai sus nu conteaza: trecutul nu poate fi schimbat. El este folositor doar pentru a invata din el.

Ca si Dragos Manac, cred ca solutia poate veni dintr-o  cooperare de criza: omul de afaceri, banca, BNR, guvernul, sindicatele. Iar prima dovada de responsabilitate, asa cum spunea Harry Truman, este sa spui: „Pisica ramane aici!”. Pentru ca fiecare suntem raspunzatori pentru ceea ce suntem si pentru ceea ce vom deveni. Fara exceptie.

Respect,

Andrei!