protest

Efectul dramatic al crizei actuale poate fi, asa cum observ de ceva timp ca directie dar si ca orientare pentru multe persoane, unele cu educatie solida, scanteia revoltei sociale si, posibil, intoarcerea cu fata catre comunism.

Din lipsa unor valori fundamentate, a refuzarii apartenentei la un popor crestin blamat de cetatenii sai, a ratacirii spirituale, pe fondul problemelor personale si a evidentierii esecului unor principii capitaliste, exista tendinta intoarcerii la trecut, un trecut pe care, cei mai multi ori nu l-au trait sau l-au trait de partea opresorilor, ori nu l-au studiat indeajuns, ori il vad ca pe o imagine romantica si justitiara: comunismul.

Asa ca haideti sa dam o mana de ajutor generatiei tinere.

Daca esti convins ca regimurile comuniste, indiferent de nationalitatea lor, au fost criminale si ilegitime poti semna Declaratia de la Praga initiata si/sau semnata, printre altii, de fostul presedinte al Cehiei Vaclav Havel, de scriitorul Vladimir Tismaneanu si de fostul presedinte al Lituaniei Vytautas Landsbergis.

Este un demers international in care te poti implica si tu: pana acum sunt 3125 de persoane semnatare. Iti ia doar 5 minute.

PENTRU SEMNATURA APASA AICI: http://praguedeclaration.org/sig