Pornind de la Declaratia de independenta a SUA, am scris urmatorul text:

Cand in cursul evenimentelor sociale recente a devenit necesar ca Poporul Roman sa dizolve bandele politice care l-au inrobit si sa-si asume statutul de popor liber intre popoarele lumii, starea de separare de reaua credinta, de incompetenta si de inegalitatea in fata legii devine lege a naturii si a lui Dumnezeu care ne indreptateste la respect, decenta si bunastare.

Noi sustinem ca aceste adevaruri sunt de la sine evidente, ca toti oamenii sunt creati egali, ca ei sunt inzestrati de Creatorul lor cu anumite drepturi inalienabile, ca printre acestea sunt: Viata, Libertatea si dreptul la Fericire.

Pentru apararea acestor drepturi au fost instituite guverne intre Oameni, care isi deriva puterile chiar in consensul celor guvernati. Astfel incat, ori de cate ori, oricare forma de guvernamant devine distructiva acestor scopuri este dreptul Poporului Roman sa o schimbe sau sa o inlature si sa instituie un nou guvern, bazandu-si intemeierea sa pe astfel de principii si organizandu-si puterea astfel incat sa asigure in modul cel mai eficient Siguranta si Fericirea sa.

Fara indoiala, prudenta va dicta ca presedintii si guvernele instituite democratic de mai multa vreme sa nu fie schimbate din motive neintemeiate, usoare, trecatoare; si in concordanta cu experienta acumulata, sunt mai dispusi sa sufere cand raul este suportabil decat sa-si ceara drepturile prin abolirea formelor de guvernare cu care suntem obisnuiti.

Dar cand un lung sir de abuzuri si uzurpari urmarind in mod invariabil acelasi scop dau la lumina intentia de a le transforma intr-un Despotism absolut este dreptul nostru, este datoria noastra sa inlaturam o astfel de Putere si sa asiguram noi aparatori ai sigurantei noastre viitoare.

Astfel s-a intamplat cu poporul roman si suferinta lui rabdatoare atunci cand comunismul s-a dovedit un cancer social si astfel se impune necesitatea care ne obliga sa schimbam orice forme de guvernare bazate pe reaua credinta si pe incompetenta. Istoria recenta a poporului roman este o istorie de uzurpari si de nedreptati repetate, toate avand scopul direct de a perpetua o Putere Absoluta a unei Nomenclaturi nereprezentative, impunand frica si obedienta Poporului Roman fata de aceasta.

Pentru a dovedi aceasta sa lasam faptele sa vorbeasca:

– Au interzis sa se aprobe legi de o importanta imediata si urgenta, dar au emis altele, fara corelatie intre ele, orientate pe pastrarea si apararea privilegiilor obtinute.

– Au suspendat de la aplicare, pe termen nelimitat, un referendum in care poporul roman s-a exprimat fara echivoc si nu au raspuns pentru aceasta.

– Au refuzat sa aprobe legi pentru buna convietuire a comunitatilor de oameni, precum descentralizarea fiscala si reforma administrativa bazata pe regiuni.

– Au refuzat aplicarea Legii Lustratiei si au permis ca puterea sa fie concentrata in mana unor oameni care au colaborat cu Securitatea Comunista.

– Au neglijat cu intentie nevoi primare precum dreptul la educatie moderna si au incurajat plagiatul si fabricile de diplome, in detrimentul scolilor care sa formeze competente pentru lucratorii din industrie, din agricultura, comert, servicii sau meserii liberale.

– Au atentat sistematic la nivelul de sanatate public, mentinand in activitate spitale insalubre, neglijand nevoile de asistenta medicala, ignorand exodul de cadre medicale in timp ce ei s-au tratat in strainatate.

– Au limitat dreptul la vot si au incercat deseori sa delimiteze diaspora de restul natiunii, incercand ostilizarea acestora.

– Au creat cel mai mare exod al unui popor european, impingand sute de mii de oameni sa-si paraseasca tara pentru untrai mai bun.

– Au acordat fara criterii de eficienta si competenta banii Poporului Roman unei nomenclaturi transpartinice.

– Au refuzat mult timp constituirea de formatiuni politice noi prin impunerea de praguri de semnaturi greu de atins, ori i-au impiedicat pe altii sa fie alesi, prin impunerea de filtre autocratice in filialele de partid; Puterile Legislative, incapabile de schimbare, s-au intors catre oamenii cei multi neglijand sau ironizand protestele lor sau formele lor de asociere; Statul ramanand in acest timp expus agresiunii continue a unei nomenclaturi conduse de indivizi, majoritatea cu probleme penale.

– Au folosit discretionar proprietatile imobiliare ale statului, ascunzandu-le de controlul public, asumandu-si in proprietate privata o parte din acestea pentru a se imbogati ilicit pe ei si pe apropiatii lor.

– Au obstructionat administrarea justitiei impunand cu forta subordonarea Puterilor Judiciare unui Parlament imposibil de dizolvat, folosit deseori ca instrument de opresiune politica.

– Au facut tot posibilul ca magistratii sa depinda numai de vointa lor, pentru a-si pastra functiiile si nivelul veniturilor exorbitante.

– Au infiintat o multime de noi functii si au le-au ocupat cu persoane apropiate, fara niciun criteriu de competenta si moralitate, doar pentru a obtine averi nejustificate pentru ei si ai lor.

– Au mentinut un nivel extrem de scazut de finantare, dotare si recompensa a Armatei Romane desi ne-am asumat, prin tratate internationale, asigurarea unui nivel inalt de Securitate.

– Au facut eforturi sa redea politicienilor stari de superioritate puterii civile.

– Au ignorat cu buna stiinta nevoile de infrastructura care ar fi dus la dezvoltarea economica a Poporului Roman si a bunastarii acestuia.

– Au anihilat ca a patra putere in stat Presa Independenta si institutiile de control a acesteia, subordonandu-le intereselor lor.

– Ne-au facut dependenti, in marea noastra majoritate, de votul unor persoane ale caror venituri obtinute prin nemunca au fost conditionate de alegerea nomenclaturii.

– Au diluat cu buna stiinta pedepsele pentru infractiunile fara violenta si au eliminat din Codurile Penale infractiuni orientate impotriva Statului Roman.

– Au produs o insurectie mediatica interna asupra intereselor Poporului Roman si s-au straduit sa induca locuitorilor ideea ca Justitia Romana a devenit o institutie de forta, in timp ce judecarea infractiunilor pe care le-au comis le-au transformat in presupuse persecutii politice, victimizandu-se.

– Au marit intentionat distanta dintre stat si cetatean facand aproape imposibile atacarea la Curtea Constitutionala de catre comunitati sau grupuri civile a unor legi care incalcau drepturi si libertati, erau orientate impotriva intereselor Statului Roman sau aduceau prejudicii bunastarii si integritatii persoanei.

De aceea, noi, Cetatenii Statului Roman, invocand pe Judecatorul Suprem al omenirii pentru corectitudinea intentiilor noastre, in numele si cu autoritatea romanilor de buna credinta din provinciile noastre istorice si de pretutindeni dam publicitatii si declaram solemn ca Romania ar trebui sa fie cu adevarat un Stat Liber si Independent; ca suntem absolviti de supunere fata de nomenclatura politica; si ca legatura dintre comunism, infractionalitate, reaua credinta si incompetenta, pe de o parte si nomenclatura este si ar trebui sa fie in totalitate Dizolvata, in toate formele sale de organizare; si ca in calitate de stat liber si independent, asumandu-si tratatele internationale din care face parte, Poporul Roman este dator la asigurarea integritatii, educarii, bunastarii, sanatatii, asocierii si libertatii sale si a cetatenilor sai.

Si pentru a sprijini aceasta declaratie, cu o credinta neclintita in protectia Puterii Divine, promitem sa ne aparam viata, averea si onoarea cea sfanta.