Credit: HultanulA protesta este efectul nemultumirii: profesorii au protestat la deschiderea anului scolar 2009 fata de politicieni prin banderole, pe care le-au purtat pe brat in timp ce politicienii imparteau pomana electorala sub forma de ghiozdane pentru copii. Ieri au protestat organizat in parlament fata de asumarea legilor reformei atat de necesare si amanate de catre guvernul condus de Emil Boc…

O miscare sindicala a carei lideri sunt inregimentati politic la PSD sau PNL, sunt martorii sau au de a face cu scandaluri de coruptie anchetate de DNA, nu mai sunt reprezentativi, au devenit baroni si se lupta pentru putere folosindu-se de nemultumirile sindicalistilor, ucigand reforma.

Ieri am vazut un spectacol grotesc, in care actorii erau parlamentari cu banderole. Transformati in purtatori de mesaje ANTI (antireforma? antiBasescu? antiPDL?) devin confuzi pentru cei din fata televizorului: cum se poate ca reprezentantii unui partid aflat la guvernare sa protesteze pentru un set de legi pentru care ministrii propriului partid isi asuma raspunderea? Ei cred ca Boc reprezinta doar aripa pentru care ei sunt anti?

Atunci cealalta parte din guvern a cui este? A lui Marean? A lui Geoana? A lui Voiculescu? A lui Miki Spaga? Sau e o prelungire a unei logici de prostanac plictisit de propria prostie sau a lui Crin care compara mesajul lui Basescu cu cel al lui Ceausescu? Unii "arata" ca tocmai ei sunt continuatorii politici ai miscarii de stanga injectata de pe vremea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej sau beneficiarii unui mentoring mogulian.

A fi impotriva doar de dragul de a fi anti, indica un soi de inanism neuronal acut prin care unele personaje au dorit sa ne arate ca sunt ei acei antireformisti, inregimentati ideologic, infipti la conducta de profit facil, baroni locali, implicati in scandaluri, reprezentativi doar pentru ei si neamurile lor, parlamentari cu banderole.

Faptul ca nu ne mai mira arata insa cat de sus avem pragul de sensibilitate, alterat de mediul la care tot ei au pus umarul si care se va intoarce ca un bumerang impotriva lor. Pentru ca a fi reprezentat de Gica Contra sau a fi de partea lui seamana cu a da cu stangul in dreptul si de a fi de rasul chibitilor, cam asa cam cum rade o lume intreaga despre noi si de modul cum am reusit sa transformam tara in care locuim. Iar asta nu este un succes de lunga durata: undeva, candva, ne vom satura! Iar momentul acela nu poate fi departe.

Foto: HULTANUL