Sa zicem ca suntem in 1933. An bun, economie in crestere, libertate politica.

Casatorit fiind si cu ceva avere de pe la parinti plus ce ai pus de-o parte de la nunta, cumperi o bucata de pamant in centrul orasului, la sosea, si construiesti o casa. Ceva mai mare, ca vin si nepotii, cine stie.

In 1950 vine regimul comunist si o confisca, bagand in casa, pe langa tine, 5-6 activisti de partid, cu familiile lor. La cine sa te plangi? Cine sa te apere? Esti etichetat a fi burghez si risti sa pierzi si libertatea, nu numai casa.

Asa ca mai salvezi ce se poate salva: trimiti copii in Germania, la studii, ca mai apoi sa ramana acolo. Apoi, dupa ce ei s-au asezat la casa lor, te gandesti si tu sa pleci, ca nu mai ai de ce sta aici. Dar nu se prea poate. Comunistii au inchis granitele.

Anul 1970. Dupa 5 ani de „reeducare”, afli ca RFG ar plati pentru etnicii germani care vor sa emigreze. Te inscrii pe o lista si astepti ca Ceausescu sa negocieze pentru tine ca pentru animale. Iti va pune un pret afirmand ca statul a cheltuit pentru scoala, educatie, … ca doar esti inginer, nu? Insa numai tu stii cat au cheltuit parintii ca sa te tina in facultate.

La final de viata, prin anii 80, iti dai obstescul sfarsit departe de tara, alungat de comunisti. Raman in Romania imobile la care ai pus suflet, pe care le-ai construit cu timp si bani, iar numai cine nu a sadit un pom ci l-a luat de-a gata din padure, cine nu a construit o casa, ci s-a mutat chirias in ea ca sa o detina, si cine nu a crescut un copil nu stie ce inseamna. Raman copiii sa mai spere ca vor face dreptate. Cine stie?

1989. Revolutie, adevar, emanatii kaghebiste. Si ceva speranta. Speranta unei dreptati pierdute.

Dupa 6 ani, comunistii cu fata umana dau o lege a retrocedarii imobilelor luate cu japca de statul comunist roman. O lege stramba, cu jumatati de masura, cu protectie a chiriasilor in fata proprietarilor de drept.

Dar mai ales, cu multe procese. Cu nervi, cu cheltuieli, cu timp pierdut.

Copiii se duc si ei pe lumea cealalta. Cineva, ruda cu tine sau nu, ca esti plecat de atata amar de vreme din tara, cine sa mai stie?, gaseste niste acte si, adresandu-se justitiei sau primariei, cere retrocedarea casei construita de tine – acum proprietar oale si ulcele de peste 2 decenii.

Iar justitia ori primaria ii da lui casa, pe care o vinde unuia, sa zicem ca il cheama Iohannis, un profesor din targ, om cu ceva perspective politice, dar sas de-al tau.

Chiriasii, afland de instrainarea imobilului, cer anularea actului prin care s-a facut vanzarea si obtin in instanta dreptul final asupra imobilului.

Acuma sa vedem:

Cine a platit pana la urma pretul pentru aceasta casa? Tu, cel care ai construit-o. Clar. Dar si cel care a achizitionat-o cinstit, contra unei sume de bani, de la cel de la care instanta sau o institutie a statului postdecembrist a zis ca este mostenitorul tau legal.

Cine a avut de castigat? Statul, pentru ca ti-a luat casa, pentru ca a luat bani de la RFG pentru tine, pentru ca a incasat taxe si impozite pe procese, dar si pe vanzarea imobilului, dar si de la chiriasi. Si care acum se vede cu acelasi imobil in proprietate, imobil pe care l-a furat de la tine.

Ce drept au chiiriasii de au castigat casa in instanta? Simplu: dreptul pe care i l-au dat prin legi strambe urmasii talharilor care au jefuit Romania din 1945 si pana azi. Plus vina ta ca nu ai fost in stare sa traiesti peste 100 de ani ca sa iti recapeti casa de la stat si de la chiriasi.

Iarta-ne tu, om bun sau rau, de acolo de unde esti, ca nu stim ce facem!

_______________________

Cam asta e povestea, care nu tin sa respecte intru totul rigoarea cazului. In mare cam asa s-a intamplat in Romania ultimilor 70 de ani si cam peste tot in tarile unde comunismul a devenit religie de stat.

Am insa o intrebare pentru vuvuzelele neocomuniste si anti-iohannistii neobrazati, pusi sa scrie la comanda, ori mai rau, din lobotimie morala:

Voua chiar nu va este rusine?

imagine: William Blake – „The Punishment of the Thieves”