intrebareAprilie 2009

Am cateva contracte beton, cu exclusivitate, la care proprietarii nu pot plati ca nu si-au primit inca banii. In contract, incheiat inainte de criza sau la inceputul ei, nu am prevazut nici eu, nici proprietarii, unii de buna credinta de altfel, blocajul financiar.

Bun, zic eu, dar ce sa fac daca am, la randul meu, plati de facut: chirie, telefon, … orice cheltuiala necesara functionarii unei agentii imobiliare? Care, neplatite, afecteaza imaginea firmei.

Asa ca, stiind cat de mult valoreaza PR-ul, fuga la banca pentru un credit scurt 5000 euro, pana se deblocheaza piata. Cand, surpriza! In fata mea, la ghiseu, Pogea si Boc la palavre cu ofiterul de credite ca vor nu stiu cate milioane de euro pentru salarii, pensii, pentru ei si ai lor, pentru rate in parcurile din Bucuresti. Treburi serioase, deja ma simteam rusinat cu PR-ul meu. Dupa ceva timp, vine si randul meu:

– Cat doriti?, intreaba bancherul plictisit, cu raspunsul in minte.

Ma uit la el cum se freaca pe maini a nerabdare si apoi in ochii lui care, nu stiam inca de ce, ma evita. Si raspund:

– 5000 de euro, ca sa trec de criza asta

– Nu mai avem, zice el fara sa ma lase sa termin. Au luat astia tot – si-mi face semn catre Pogea si Boc care tocmai ieseau cu basculanta cu bani prin spate – si, pana nu mai elibereaza BNR ceva maruntis, inchidem si asteptam.

Dar, domnul meu, uitati … si incep sa-i spun ce si cum. Se inmoaie si devine uman:

Sa vedem…, mai este o solutie. Sa dau un telefon.

Pune mana pe telefonul cu sigla bancii lipita pe receptor si suna la alta banca. Explica celui de la capatul firului situatia si … stupoare: si la ei fusese Pogea si Boc si nu mai aveau bani.

– Sa sunam la alta, zice omul oarecum stingher si suna la alta banca.

Nu o mai lungesc: unde suna domnul de la banca, acelasi raspuns: Nu mai e, i-a luat guvernul.

Am multumit frumos si m-am indreptat, resemnat, catre firma. Atunci m-am injurat singur, pentru cat de credul am fost cand m-am dus la vot, ca i-am votat, ca nu am emigrat inca, ca ma las dus de vise si modele americane in Romania …

Iunie 2009

Buna ziua, aud de la celalalt capat al firului. Domnul … ? si imi aud numele, chestie care ma face atent.

Da, raspund, incercand sa identific vocea care mi se parea cunoscuta.

Numele meu este … sun de la (banca) in legatura cu solicitarea dvs. de acum doua luni. Mai este valabila?

Imi pica fisa si, dupa un moment de ezitare si o privire fugara la finalul agendei, unde-mi tin datele despre bani, raspund:

– Da, sigur.

Si-mi reamintesc toate problemele, vorbele grele, ezitarile, promisiunile neimplinite, scuzele, telefoanele, factura de la telefon, cea mai mare din ultimele 12 luni, toate … pentru un amarat de PR. Altii au inchis sau si-au suspendat activitatea. Raman eu, ca fraierul, cu blocajul financiar, cu forfetarul, cu taxele, cu plata facturii lui Pogea, cu controale, clienti nervosi, furnizori ce+mi cer banii… Ochii imi cad pe reflexia mea din ecranul negru care intra pe screen saver: am mai albit.

– Da, sigur. Ati facut rost de ceva banuti si pentru mine?

– Da, domnule, am reusit sa punem mana pe o suma de bani, de la alta banca, cu dobanda de 33% la euro, pentru dvs.

– Cu 33%? intreb perplex. 33% e dobanda mea la credit sau dobanda dvs.? Si DAE?

– Am calculat si aveti de platit 360 euro pe luna, pe o perioada de 24 de luni.

– Pai asta inseamna DAE de 60% si de restituit cu 3500 euro mai mult decat as lua. Sunteti nebuni?

Nu, aceasta este oferta noastra. Daca doriti va rugam sa ne sunati. O zi buna va doresc, la revedere! Si inchide.

Raman cu telefonul in mana si cu beep-ul prelung care ma anunta sfarsitul convorbirii. Ma gandesc la PR-ul firmei si la criza in sine: „Scump, domnule, scump. Dincolo e mai ieftin” imi revine, nu stiu de ce, o replica celebra a unei firme care se aude ca este in faliment. Dincolo? Dincolo e mai ieftin?…

Ma gandesc in jur de 20 de minute si singura solutie la care ajung este ca … nu am alta solutie. Pun mana pe telefon si zic:
– Buna ziua. M-am gandit si o sa aplic pentru acel credit, ce sa fac!
– Ne pare rau, oferta nu mai este valabila. Acum 5 minute au plecat de la noi cu banii, domnii Pogea si Boc .