Anthony Robbins, cel care a vindecat, in direct, un "incurabil" bolnav de schizofrenie, atunci cand toti psihiatrii spuneau ca este un impostor, spunea ca: "toata viata dorim placerea si fugim de durere". Pe baza acestui adevar a descoperit o noua miscare in Programarea Neuro-Lingvistica, CNA, adica Conditionarea Neuro Asociativa, revolutionand psihiatria ca stiinta, NLP-ul ca si miscare behaviorista, dar si industria motivationala in SUA si nu numai.

libertatePentru cine-l cunoaste sau ii stie istoria este admirabil modul cum a renascut din propria cenusa, cum dintr-un supraponderal ratat a reusit sa-si canalizeze eforturile, orientandu-se pe ceea ce vrea si nu pe ceea ce nu doreste.

La fel si Marian Dragulescu, poreclit "marocanul", cel care a renascut dintr-o situatie potrivnica, cu probleme de sanatate, de familie, de relatii, dezgolit de o presa de scandal, de Catalin Maruta sau alte personaje mondeno-consumiste, saturand o masa consumo-analfabeta de senzational. Marocanul ne-a dat o lectie intr-o saptamana in care ni se prezenta sfarsitul lumii romanesti din cauza crizei politice. Dragulescu a parasit zona de confort, orientandu-se pe ceea ce vrea si nu pe ceea ce nu doreste.

Sunt cu atat mai de apreciat cele doua personaje cu cat, aflate in minoritate, parasite de sustinere, de incurajari, de prieteni, in fata unei majoritati de conjunctura, si-au invins temerile, demonstrand ca pot ajunge acolo unde vor. E lectia unei minoritati care a infrant majoritatea, orientandu-se pe ceea ce vrea si nu pe ceea ce nu doreste.  Si nu sunt singurele exemple: eroii de la Termopile, Martin Luther King, Mahatma Gandhi sau Barak Obama au trebuit sa invinga o majoritate ostila, preconceptii sau/si situatii limita in care erau in dezavantaj evident.

Cum a fost posibil?

Un vis arzator, dorinta de a reusi, un plan si taria de a merge mai departe si de a respecta planul elaborat. Nu au suferit de "sindromul obiectului stralucitor" care sa-i abata de la drum, au mers pas cu pas, facand ce era corect, schimbandu-se devenind o valoare recunoscuta. Au lasat in spate placerea, orientandu-se pe ceea ce vor si nu pe ceea ce nu doresc.

Dar mai mult decat orice, iata cum o majoritate nu mai reprezinta o forta importanta, atunci cand, fie devine o masa nereformata, represiva sau cand actiunea ei atinge libertatile si drepturile acelei minoritati.

Dilema minoritara

Ieri, ascultand imnul Romaniei intr-o sala din Marea Britanie, unde Marian Dragulescu a castigat 2 medalii de aur la un campionat mondial de gimnastica, m-am simtit mandru ca sunt roman. Apoi televiziunile au avut grija sa-mi reaminteasca cum, din cauza unei crize politice initiata de o majoritate parlamentara, ne va merge tot mai rau si m-am simtit o minoritate atacata de interesele meschine ale acelei "majoritati". O majoritate neinteresata de rezolvarea problemelor mele, ale noastre, a acelei mase de manevra, neimportanta, manipulabila de catre ei, cei care doresc un singur lucru: acoperirea faradelegilor, fuga din fata justitiei, privilegii si acapararea puterii care sa le dea mijloacele indeplinirii acestor dorinte.

Un proiect in care populatia, nu spun poporul, nu este intrebata pentru ca nu-si are locul. Aceasta este majoritatea celor 65%.

Dar mai observ un alt proiect, de reforma a statului, de reforma institutionala, incepand cu Parlamentul cel nereformat de 20 de ani, demers bazat exclusiv pe consultarea dar si pe sustinerea populatiei. Aceste obiective, credeti sau nu, sunt si pe agenda mea de lucru si parca simt ca pot face parte din acest proiect care incepe sa ma reprezinte.

Apare insa o intrebare: pot eu, aceasta minoritate, alaturi de o alta minoritate, sa indraznesc sa cred ca pot reusi? Pot eu sa inving aceasta majoritate cocotata in Palatul Parlamentului, aceasta carapace opresiva care nu ma mai lasa sa respir?

"Marocanul" mi-a aratat ieri ca da, se poate, cu conditia sa ma orientez pe ceea ce vreau si nu pe ceea ce nu doresc, facand lucrurile etice, morale, corecte.