gandaciUltimele evenimente din viata politica si economica ne lasa cu gura cascata. Mai mult evenimentele politice, pentru ca e mai usor sa injuri si sa critici decat sa gandesti si sa construiesti. Popor latin si predispus la efort minim. Asta este, nu ne putem schimba!

Ultimul "scandal" este cel legat de parerea exprimata de Traian Basescu referitor la momentele din 1944-1947 in care, conform acestuia, Regele Mihai ar fi favorizat instalarea comunismului si ar fi raspunzator, alaturi de maresalul Ion Antonescu, de crimele impotriva tiganilor si evreilor, dar si ale comunismului.

Declaratia a produs, pe de o parte, delimitarea unor sustinatori atat ai lui Traian Basecu cat si ai monarhiei, de aceste pareri exprimate de presedintele statului iar, pe de alta parte, o pozitionare proregalista a unora care inca nu si-au exprimat taierea legaturilor ombilicale fata de comunism, acelasi comunism care l-a obligat pe rege sa abdice. Dar cel mai important, acest "incident" a trimis populatia la surse, la cercetarea istoriei, la informare.

S-au adus in discutie fapte, inscrisuri, s-au revitalizat "institutii" de apartament cu nume pompos in spatele caruia stau ONG-uri finantate obscur, s-au reinterpretat evenimente, s-au publicat transcrieri ale unor documente, unul din acestea de catre ambasada SUA la Bucuresti, insa, cel mai mult decat toate, s-a radicalizat discursul anti-Basescu.

Ca a fost sau nu o greseala a presedintelui, urmeaza ca istoricii sa-l judece. Ce inteleg eu, "ca simplu cetatean" ca tot este o expresie la moda, sunt cateva aspecte:

1. Ca e usor sa critici sau sa judeci pe cineva privind faptele din urma, din viitor, neacordand atentie conjuncturilor istorice. Cert este ca a existat un act de abdicare, scris intr-o nota ce sugereaza acceptarea noului regim de catre rege, fapt ce a fost recompensat de catre noul regim prin cateva foloase cu care regele a parasit tara. A nu se intelege gresit, acestea apartineau Casei Regale, deci nu au fost furate sau insusite ilegal. Doar ca, asa cum ii stim pe comunistii care nationalizau tot, gestul pare ca unul de bunavointa si "reparatoriu".

Ce cred eu ca a afirmat sau a incercat presedintele sa spuna este ca, aceeasi masura a circumstantelor ar trebui sa stea la baza judecatii si a regelui si a lui Ion Antonescu. De ce regele sa fie iertat pentru parasirea tarii si transferul catre comunisti si catre rusi a Romaniei, presupunand ca alternativa era puscaria sau moartea, in timp ce Antonescu este invinovatit pentru crimele impotriva evreilor si a tiganilor, in conditiile in care, daca ar fi fost un fan al lui Hitler, putea sa faca mult mai mult rau? A nu se intelege gresit, crimele nu se judeca prin cantitate, chiar si una singura fiind condamnabila. Insa genocidul care a urmat sub guvernele Petru Groza si Gheorghiu-Dej a tintit daramarea fiintei nationale si urarile acestora se simt si acum prin rasturnarea vizibila de valori.

2. In spiritul luptei antiBasescu, pozitionarea lui Ion Iliescu si a clicii post decembriste (esalonul II) si uslase in monarhisti, aceiasi care l-au intors pe rege de pe autostrada si l-au expulzat din tara dupa Lovitura de stat din 1989 este de-a dreptul hilara. Asta indica ca nimic nu este exclus in lupta pentru ciolan, iar minciuna si fatarnicia este o a doua natura a acestor protagonisti. In acest context, spusele lui Traian Basescu au valoare de sinceritate: "daca eu eram in situatia regelui in 1947, nu as fi parasit corabia".

3. Cirlanii Ponta si Antonescu au pierdut, a cata oara?, inca un moment in care puteau sa castige electoral si politic daca stiau sa gestioneze momentul. Insa au facut afirmatii de genul "Nu te poti duce cu un betiv la carciuma ca sa-si dea cu parerea despre istoria nationala" (Crin Antonescu) sau "cauta sticla pe jos", dupa intalnirea de la Cotroceni (Victor Ponta), ceea ce indica un infantilism si un "retard" de exprimare si de incovoiere a coloanei demnitatii. In masura in care acestea ar trebui sa fie un "must have" al clasei politice.

4. Ramane insa un mare mister pe care va invit sa mi-l explicati pentru ca eu nu mai inteleg nimic. De ce este nevoie de o megacoalitie de partide, televiziuni, radiouri, ziare, intelectuali, blogeri, institute de sontaje publice, ONG-uri, oameni din justitie, pensionari militari si fosti militieni, sindicalisti, oameni de "business", infractori, politicieni, securisti si fosti securisti, tortionari si fosti detinuti, cantareti … impotriva unui betiv, neinformat, chior, vataf, tupeist, … asa cum este catalogat Traian Basescu, si, mai ales, de ce nu-l pot nici acum invinge?

Oare nu este asta masura micimii lor?