1. Intrebare: iubesti fluturii? Da, si cand sunt in stadiul de omida?

2. Poveste: era odata ca niciodata…
Un copil a vazut cum fluturii se „nasteau” din coconi, cum se zbateau sa sparga crusta, cum ieseau, cu greu, din gogoasa care le fusese loc de transformari si cum zburau apoi, liberi,  frumosi, colorati in soarele si vantul primitor. Atunci copilul s-a gandit sa dea o mana de ajutor si a desfacut cu mana lui un cocon si a eliberat un fluture care era gata sa iasa afara.

fluturiZboara, hai, esti liber! indemna copilul mica vietate. Iar acesta se zbatea sa-si foloseasca aripile, neputincios.

Contrariat, copilul se duce la bunicul sau si-l intreaba:

– Bunule, uite ce se intampla, toti fluturii care ies din gogosile lor, sunt frumosi si zboara, iar acesta, pe care l-am ajutat sa iasa din cocon refuza, se zbate si este urat. De ce, bunule?

Batranul priveste mirarea frumoasa a nepotului sau, il mangaie pe par si-i spune:

– Frumusetea si puterea aripilor unui fluture vine din lupta fiecaruia de a fi liber, din zbatere, din zbucium. E un proces care defineste fiecare fluture si-l face unic. Tu ai in palma un fluture rasfatat si urat, nedezvoltat: i-ai furat lupta si, in loc sa-l ajuti, l-ai condamnat la moarte. Asa este si in viata, copile, a continuat bunicul. Iti amintesti de cate ori te-ai lovit pana ai invatat sa mergi pe bicicleta?

– Da, spuse baiatul, punand, cu grija, pe o frunza de mar, vietatea care-si dadea ultima suflare. Mai am si acum semnele in genunchi, iar acum pot merge fara sa ma tin de ghidon. Ai dreptate, bunule…