John Kenneth Galbraith spunea prin anii ’80 ca: fobia americanilor era puterea corporatiilor.

Prin 1993, Al Pies si Jack Trout, autorii cartii "Cele 22 de legi imuabile ale marketingului", spuneau ca teama cea mai mare era "incompetenta corporatiilor". Pericolul era perceput astfel ca unul intern, decisiv si definitoriu, iar marile falimente din criza actuala, General Motors, Merrill Lynch sau WorldCom au confirmat acest pericol.

Extinzand la situatia creata de criza cu care ne confruntam, cel mai mare pericol este "incompetenta guvernelor". Si nu este o inventie personala: Kiyosaki o spune in cartile sale, avand si confirmarea lui Donald Trump. Guvernele sunt pline de incompetenti numiti pe criterii politice, din interese partinice sau ale oamenilor cu putere politica. A devenit o moda ca, justificarea incompetentei sa fie "greaua mostenire" din care, cu toata jena, unii uita ca au facut parte. Si nu numai la noi.

Daca in Romania, si nu numai, Constitutia recunoaste doar trei puteri, cea legislativa, cea judecatoreasca si executiva, se nasc sau capata o forta din ce in ce mai mare, inca trei: Puterea financiara, Puterea economica si Puterea mass-media.

Puterea financiara – declansatoarea crizei in care ne gasim acum, si-a aratat atat limitele cat si aroganta si independenta fata de celelalte puteri. Rolul de pompas de finante in societatea capitalista, in schimbul unor comisioane, a apus de mult. Bancile incep sa faca aliante, ataca monede nationale si devin, in mana celor care le detin, instrumente de putere si de influentare a viitorului la scara macroeconomica. Totusi, devine din ce in ce mai evident dependenta de puterea economica si, in viitor, de cea legislativa si mass-media.

Puterea economica – divizata pe ramuri economice si sub forma de corporatii, incepe sa-si arate fata, facand, tot mai evident, pacte nationale sau politice, dar si uniuni si, nu de azi, de ieri, in jurul unor factori de influenta. Incepand cu Uniunea otelului din SUA in jurul lui Andrew Carnegie in anii 1920 si pana la mult mediatizata unificare dintre Microsoft si Yahoo sau proiectele energetice Nabucco sau Soth Stream, corporatiile transnationale devin factori care detin si exporta putere acolo unde sunt prezente. Dependenta de resurse – desi tot din interiorul ei se aprovizioneaza – cat si de puterea financiara, puterea economica devine din ce in ce mai importanta atat ca factor de progres cat, ca baza de sustinere a investitiilor, dar si sociala.

Puterea mass-media – perceputa pana acum ca una strict  jurnalistica si media, s-a redefinit din cauza fenomenului blogging si cu suportul internetului, ca o putere din ce in ce mai evidenta. Sa nu uitam de ancheta GSP care a dus la demascarea coruptiei din Ministerul Sportului. Mai mult, uitati-va ca cei mai influenti oameni din Romania detin trusturi de presa cu ramificatii obligatorii pe internet. Sa fie doar o coincidenta?

Din pacate, o putere importanta, cea a consumatorului, din cauza divergentelor de opinii, a divizarii masei consumatoriste si a conditiilor care impun interesat mentinerea ei in afara educatiei financiare, ramasa incremenita cu telecomanda in mana, in fata TV-ului si cu gura deschisa a mirare, nu se manifesta inca. Sunt doar cateva corporatii care incep sa-si castige respectul acestei "puteri" si care, pana acum, au ales o carte castigatoare.

Ce este insa evident?  Puterea statului incepe sa nu mai detina monopolul. In perioada in care, tocmai acest monopol al statului – asa zisul model economic frantuzesc – si-a asumat iesirea din criza prin renumitele Masuri anti-criza, evidenta incompetentei guvernelor face posibila cresterea rolului si fortei noilor puteri.

Mai mult, pe termen lung, lupta dintre ele va defini directia in care se indreapta omenirea.