Portbagaje autoAm primit o provocare de la Mihai Jepan, despre un concurs sponsorizat de  Portbagaje auto. Asa ca:

Am o povestire chiar cu un portbagaj si un moment jenant, la care am fost actorul principal.

Era in 1994, vara. Eram bucuros ca sotia nascuse primul nostru copil, pe Ioana. Ne pregateam sa-i organizam botezul. Pe vremea aceea aveam un Wartburg 353, portbagaj mare, zgomot pe masura. Adica aveam masina, sotie si eram tatic (ce vremuri).

Din surse PCR-iste (pile, relatii, cunostinte) ajungem la cineva care ne putea ajuta cu inchirierea veselei pentru eveniment. Suma mica (vesela era de la Autoturisme Dacia), doar trebuia mituit responsabilul de cantina. Din discutiile cu acesta trebuia sa mergem dupa ce se termina masa de seara de protocol (era vineri) la care participau directorii si persoanele cu functii de la Dacia. Zis si facut!

masina meaIau persoana de contact, o doamna din vecini si plec sa iau "marfa". Ajungem la Mioveni, pe platforma Dacia. Parcare cat vezi cu ochii, langa cantina uzinei de autoturisme. Parchez undeva langa o usa si las persoana care ne intermedia "afacerea" sa mearga sa discute. Acesta spune ca cheful se mai prelungeste si nu ne poate da vesela imediat: sa mai asteptam! Ramanem in masina si, din lipsa de altceva vorbim una-alta. Plictiseala!

In acest timp, chiar in fata masinii, doi instalatori se opresc, un zgomot de capac, apoi unul din ei dispare din raza vizuala. Ma dau jos si ii intreb:

Ce faceti?

O mica interventie, sefu', zice cel mai in varsta si mai tuciuriu, ramas afara.

La celalalt nu i-am vazut decat capul cu ochii bulbucati si o basca jerpelita, privind nevinovat catre mine, apoi dispare in canal.

Bine, zic eu si dau sa intru in masina, moment in care suntem chemati sa luam vesela. Las masina deschisa, urc la etaj unde este spalatoria, numar vesela, semnez actul de predare primire, platesc pentru serviciu si cobor sa duc farfuriile. Ajung la masina, deschid portbagajul, asez cu grija vesela, apoi inca o tura cu tacamurile si alta cu paharele. Marfa grea, oboseala, umblu cu grija, intelegeti voi!

Obosit dupa atata carat, multumesc doamnei care ne-a ajutat, urcam in masina, eu si vecina, pornesc motorul, bag a 1-a, fac doi metri si … ZBANG! Ma lovesc de volan, zgomot de cioburi si parca intrasem in pamant, cu masina cu tot!

Imi revin, opresc motorul, ma dau jos sa vad ce s-a intamplat: intrasem cu roata din stanga in canalul la care instalatorii nu pusesera capacul.

Imi aduc aminte de ei si-i caut cu privirea: erau la alta gura de canal, mai incolo, la cel mult 20 de metri, privind mirati la mine, la masina care intrase in canal si parca capul la intrase intre umeri, intr-o incercare de a arata ca erau nevinovati. Nu-i cred!

Dau sa injur, dar ei erau doi, eu doar cu femeia care-mi aranjase "afacerea", apoi imi dau seama ca nu pot scoate singur masina, ca am spart ceva vesela … si ca am nevoie de ei ca sa pot pleca. Ii chem sa vina, dar nu prea indaznesc: nu stiu cine sunt si ce ganduri am. Ma incercau din priviri, cu teama. Cu injuraturi in gand si cu un zambet ( a se citi rictus) pe fata, le spun ca am nevoie sa ma ajute sa scot masina din canal. Intai nu ma cred, apoi, cu pasi timizi, uitandu-se unul la altul, se simt vinovati si replica:

Gata sefule! Cum sa nu?! Rasufla usurati, sunt mai inalti cu un cap instantaneu si, cu un mers grabit, vin si ma ajuta.

Intr-un final scot masina cu ajutorul lor si plec catre casa: n-am indraznit sa numar farfuriile sparte din portbagaj, pana la destinatie. Acolo am aflat: 12 farfurii, 11 pahare si … o bieleta de schimbat. Asa ca l-a botez am mai spart un pahar, sa fie 12 cu 12. Ca tot eu le cumpar!

Cam asta a fost tot!  Sper ca n-ati ras prea tare (astept stick-ul) :))

P.S. Linkul este pe imagine si pe text.