smartIata-ne ajunsi la a 13-a regula din cele 18: Sunt un tip suficient de destept incat sa stiu ca nu stiu totul.

Contrar parerii a peste 80% din oameni, a fi destept nu inseamna a sti. A fi destept, inseamna sa stii ca nu stii totul dar sa poti folosi ceea ce stii si sa stii de unde sa iei ceea ce nu stii.

Intr-una din cartile citite (nu fac fise de lectura, sunt coleric) am gasit un caz: „Un tanar cu o memorie fantastica, dorind sa se angajeze in staful lui Henry Ford, dorind sa impresioneze, il roaga pe acesta sa-i puna, impreuna cu asistentul sau, orice intrebare privind cunostintele dintr-un dictionar explicativ. Dupa ce raspunde perfect la 20 de intrebari, Ford ii spune ca este liber sa plece: va lua o decizie pe care i-o va comunica ulterior. Ramas cu asistentul sau, Henry Ford ii spune acestuia: tot ce stie omul asta face 100 de dolari, adica pretul unui dictionar. Decat sa-l angajez, mai bine imi cumpar dictionarul.

Suparat ca nu a fost angajat, acesta l-a acuzat pe Henry Ford in presa ca este incult si nu are potential. Atunci cand ziarele au amplificat scandalul, pentru a scapa de linsajul mediatic, Ford accepta sa i se puna oricare 10 intrebari la care el va da raspunsurile. Pentru asta a cerut o sala, un scaun si un telefon.

S-a prezentat la locul ales de comun acord cu ziaristii si a cerut sa i se puna prima intrebare. Ford si-a notat-o pe o coala de hartie si a pus mana pe telefon. A cerut cu asistenta si a rugat-o sa se uite in dictionar si sa-i dea raspunsul…

Ziaristii au fost contrariati si au spus ca ce face Ford este o inselatorie. Iar ceea ce a zis Ford este memorabil: De ce sa-mi umplu mintea cu date si fapte cand misiunea mea este alta. Ceea ce ati vazut aici este modul cum orice om isi poate mari potentialul, folosind cunostintele si experienta altora.”

Nu stiu daca 100% acestea au fost faptele: am citat din memorie. Insa exemplul este graitor.

Cati dintre noi cunosc amperajul si tensiunea curentului electric care alimenteaza becul dupa ce apasam intrerupatorul electric? Important este sa stim cum sa obtinem ceea ce ne dorim, adica sa stim unde, cum si mai ales de ce sa apasam butonul care trebuie. Cu conditia ca ceea ce ne dorim sa nu-i „curenteze” pe ceilalti!