Am comentat recent pe blogul lui Mihnea Maruta. Intreba "Cum sa-i spuna mamei, dezamagite, ca mai sunt oameni buni in Romania?"  Am comentat ca important este daca EU SUNT UN OM BUN. Iar ca sa raman bun, am nevoie de repere:

1. De un reper universal despre a fi vertical, a avea caracter, A FI OM:

Daca

de Joseph Rudyard Kipling

Dacă-ţi rămâne mintea când cei din jur şi-o pierd
Şi fiindcă-o ai te apasă sub vorbe care dor,
Dacă mai crezi în tine când alţii nu mai cred
Şi-i ierţi şi nu te superi de îndoiala lor,

Dacă de aşteptare nu osteneşti nicicând,
Nici de minciuna goală nu-ţi clatini gândul drept,
Dacă, izbit de ură, nu te răzbuni urând
Şi totuşi nu-ţi pui mască de sfânt sau înţelept,

Dacă visezi, dar visul stăpân de nu ţi-l faci,
Sau gândul, deşi judeci, de nu ţi-e un ţel,
Dacă-ncercând triumful sau prăbuşirea taci
Şi poţi, prin amândouă trecând, să fii la fel,

Dacă înduri să afli cinstitul tău cuvânt
Răstălmăcit, naivii să ducă în ispită,
Sau truda vieţii tale, înspulberată-n vânt,
De poate iar s-o ‘nalţe unealta-ţi prea tocită,

Dacă poţi strânge toate câştigurile tale
Ca să le joci pe-o carte şi să le pierzi aşa,
Şi iarăşi de la capăt să-ncepi aceeaşi cale
Fără să spui o vorbă de neizbânda ta,

Dacă poţi gândul, nervii şi inima să-i pui
Să te slujească încă peste puterea lor,
Deşi în trupul firav o altă forţă nu-i
Afară de voinţa ce le impune spor,

Dacă te vrea mulţimea, deşi n-ai linguşit,
Şi lângă şef tu umbli ca lângă-un oarecare,
Dacă de răi sau prieteni nu poţi să fii rănit,
Dacă nu numai unul, ci toţi îţi dau crezare,

Dacă ajungi să umpli minutul trecător
Cu şasezeci de clipe de veşnicii,

Mereu,
Vei fi pe-ntreg Pământul deplin stăpânitor
Şi, mai presus de toate, un OM –copilul meu!

2. De un reper prin care sa ma bucur de Dumnezeu si de relatia cu INTELIGENTA INFINITA. Aici il recomand pe Dan Puric si ultima lui carte, "Despre Omul Frumos":

"Ştii care e diferenţa între creştinul adevărat şi pietistul, care pupă o mie de icoane şi nu face nimic?
Am intrat într-o zi într-o biserică. Era o biserică micuţă, improvizată, pentru că se lucra la biserica mare. Eram cu soţia şi, din cauza mirosului abundent de lumânări, tămâie, soţia a leşinat. M-am speriat, am luat-o în braţe şi-am ieşit cu ea afară, pe iarbă. Nu ştiam cum să o trezesc, mă speriasem, era, poate, o cădere de calciu, ştiu eu ce. S-a trezit şi mi-a spus: dă-mi ceva să mănânc. Unde să fug eu duminica, când totul era închis? Am intrat în biserică, era în timpul Liturghiei, şi, în biserică, am găsit pâinile cu lumânări, dar şi-un pluton de babe care le păzea, şi am rugat din suflet să-mi dea şi mie o bucăţică de pâine, că cineva se simte rău.
– Nu-ţi dau, că nu e sfinţiţă, mi-a răspuns baba, cu autoritate, de parcă era parlamentar.
– Dar, vă rog din suflet, eram disperat, doar o bucăţică…
– Nu, că nu e sfinţită.
Tot aşa mi-au răspuns toate cele 10 babe:

– Nu-ţi dau că nu e sfinţită.
Pănă s-a trezit unul şi-a zis:
– Dă, fă, pâine, că-ţi trag una de te sfinţesc pe loc!
Acela este creştinul adevărat. Tânărul ăsta a văzut formele de impostură…"

3. Si mai am nevoie de o oglinda pentru a ma raporta pe mine, prin cele doua repere, la drumul meu si la construirea caracterului meu. Nu pentru a cauta scuze, pentru ca atunci deviez de la repere.

Pentru ca daca eu pe mine ma mint, o stiu si, daca o stiu eu, o stiu si altii. Si nu ma mai pot uita in ochii lor. Si nici in ochii mei, de aceea am nevoie de oglinda. Pentru ca, cel mai dificil este sa traiesti cu propria ta persoana.

Atat!