FelicitareUn sfarsit de an intens, existential si dureros. O conjunctura de evenimente din care, incercand sa le gasesti explicatii, as risca sa trag concluzii care merg mai mult pe latura paranormalului.

 

Un accident rutier usor in 10 decembrie m-a scos pentru cateva zile din rutina zilnica si a produs un sentiment de nesiguranta pe care nu l-am mai trait pana acum. Singurul accident de circulatie in peste 20 de ani de experienta de conducator auto mi-a fost dat cat sa nu ajung la inmormantarea unei persoane care m-a ajutat foarte mult si care s-a stins fulgerator pe 15 decembrie, dimineata. Un infarct si iata cum, despre fratele mamei,  Damaschin Gheorghe, mai mare cu doar 10 ani decat mine si care a fost principalul model de omenie si simplitate, incep sa vorbesc la trecut.

 

Uneori te intrebi ce este viata, ce lasi in urma si cat de usor se poate rupe un echilibru pe care il crezi vesnic: incepi sa apreciezi fiecare persoana, fiecare clipa alaturi de cei dragi dar mai ales, sa cantaresti vorbele si etichetele cu care te adresezi celor din jur. Pentru ca nu stii niciodata cand vezi pentru ultima oara pe cineva.

 

Acum suntem langa rude si prieteni, asteptam oaspeti desi nu suntem la Timisoara. Nu vom canta si nu vom dansa ca in anii trecuti, purtand inca doliu, dar vom aprecia fiecare clipa alaturi de cei dragi. Si ne vom gandi la fiecare dintre voi, cei care ati trecut pragul acestui blog, comentand sau nu, apreciind sau nu persoana care a scris aceste randuri: un gand bun. Un gand bun, o urare din suflet de mai bine, de fericire si sanatate.

 

La multi ani!