Starea de incompatibilitate: Liviu Pop indeplineste functia de secretar de stat in Ministerul Educatiei Nationale incepand cu data de joi, 05 ianuarie 2017. Adica reprezinta angajatorul profesorilor, respectiv Ministerul Educatiei Nationale (Guvernul Romaniei).

In acelasi timp, acelasi Liviu Pop este si secretarul Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI) care ar trebui sa reprezinte in fata guvernului drepturile salariatilor din invatamantul preuniversitar.

Stirea:Zilele acestea presa anunta ca statul renegociaza salariile din invatamant. Iata cum imi imaginez eu ca o face:

Decorul: o camera goala. In mijloc o masa cu doua scaune, fata in fata: cel din stanga pentru sindicate, cel din dreapta pentru guvern. Sau invers, ca guvernul zice ca e de stanga.

Personajele: Liviu Pop. Acesta intra in camera si se aseaza pe un scaun. Oricare. Si deschise negocierile:

– Buna ziua, sunt Liviu Pop, secretar de stat in Ministerul Educatiei, v-am invitat la negocieri deoarece vrem sa redam invatamantului demnitatea furata de tehnocrati si de Soros si sa va marim salariile.

Dupa care se ridica si se aseaza pe scaunul de vis-a-vis:

– Buna ziua, sunt Liviu Pop, secretar al Federartiei Sindicatelor Libere din Invatamant, reprezint profesorii, educatorii si personalul nedidactic si vreau sa mariti salariile.

Apoi se ridica si se aseaza pe celalalt scaun … si tot asa, negocierea dureaza in jur de 2 ore, cu Liviu Pop singur in camera, ridicandu-se de pe un scaun si asezandu-se pe altul.

Happy-End-ul de ochii lumii: La finalul negocierii, Liviu Pop intra in sala de conferinte de presa de la minister. Mandru, obosit, preocupat, cu dureri evidente de ”genunche”. E in fata camerelor de luat vederi. Trage aer in piept si spune cu o evidenta importanta:

– Astazi este o zi cruciala pentru invatamantul romanesc. Prin grija PSD se vor mari salariile in inavatamant cu 50%, etapizat, pana in 2021. Bineinteles daca bugetul ne permite. Si sigur ne va permite, daca nu vom avea proteste in strada si daca guvernul legitim va fi lasat sa lucreze. Desi este greu, pentru ca Iohannis si Soros scoate lumea in strada ca sa darame ordinea constitutionala din Romania si sa uzurpe parlamentul si statul de drept.

Happy-endul lui Liviu Pop: Apoi se urca in masina, trece pe la MEN sa isi ia salariul, apoi pe la FLI, unde face la fel, nu inainte de a trimite un email liderilor judeteni de sindicat: „Stati linistiti, PSD are grija de profesori. Votati PSD daca vreti salarii si pensii mai mari”.

Concluzia: PSD vrea totul: puterea, opozitia, presa, guvernarea, justitia, sindicatele, presedintia, contractele, legile, parlamentul, judetele, primariile, … toata Romania. Iata de ce nu se poate.