De cand activez in domeniul imobiliar si am interactionat mai des cu oamenii, am observat ca succesul cuiva nu este identic cu notiunea altora despre succes. Mai mult, situatia materiala, familiala, relationala, spirituala a unui om poate fi nazuinta de succes a altcuiva, chiar daca primul nu crede.

Si-atunci? Cunosc persoane care au facut ani de facultate, la o varsta la care nu prea se mai merge la scoala – nu intelegeti ca nu se mai invata -, au platit o gramada de bani, ca sa ajunga la un moment dat sa fie nefericite: credeau ca nu au succes.

Boala asta este nefericire cronica sau e “Cursa sobolanului” a lui Kiyosaki, pur si simplu, omul urca pe o scara pusa pe un zid gresit.

Deoarece  am invatat mai mult cand imi era greu decat in perioada cand, aparent, lucrurile mergeau bine, am inteles ca oamenii nu sunt pregatiti sa aiba succes pentru ca fug de probleme. Ei vor un fel de succes, succesul lor, iar daca nu-l obtin se scuza: e ca si cum, in loc sa-mi gasesc o tinta si sa ma antrenez pana o nimeresc – in comparatie cu a trage aiurea si-apoi, acolo unde este urma in zid, sa desenesc cercurile. Iar asa nu o sa fiu mai bun niciodata.

Nu-i logic, dar trebuie sa accept si felul asta de a vedea lucrurile: sunt fel si fel de persoane, insa nu poti face pe cineva sa fie de succes. Pentru ca succesul se cauta, trebuie sa fii pregatit sa-l gasesti, sa intelegi ca este un pret de platit si sa platesti pretul. Iar pretul, de cele mai multe ori, este cel pe care nu vrei sa-l platesti: de aceea se spune ca traiul bun este dusmanul traiului foarte bun.

Poti sta acum si sa te intrebi: esti un om de succes?  Daca da, de ce?  Te indrepti catre succes?  Cat de sigur esti de asta?

Astept parerile voastre.