Ati citit bine: toti avem dreptate.

Cei care ne conduc au dreptate: au platit pentru campania electorala din buzunar, au promis celor care i-au suplimentat banii pentru campanie ca si ei isi vor primi banii, acum recupereaza. Au dreptate sa recupereze, ca doar nu se duc degeaba la serviciu, cand se duc! Cum recupereaza banii nu mai conteaza si au dreptate sa nu mai conteze, atata timp cat au bani de pus la loc si promisiuni de indeplinit.

Si tatal de 40 de ani care nu si-a primit sporurile sau banii de concediu are dreptate: ce-i pasa lui ca cei de la guvern sau de la primarii  au tocat banii pe scene (si au avut dreptate sa arunce bani pe fereastra daca li s-a impus sa-i cheltuiasca, altfel ii vor cheltui altii). Omul vrea sa i se plateasca drepturile salariale conform contractului de munca. Sa se mareasca taxele pe proprietati, pe averi, adica acolo unde sa nu-l afecteze. Are credit la banca si trebuie platit. Daca nu i se dau banii si luna asta devine datornic in CRB si i se ia casa, masina sau nu mai poate lua credite si va trebui sa faca banii in loc sa-i ceara si e mai greu. Si are dreptate!

Banca are dreptate si ea: ce daca clientii nu s-au uitat ce semneaza si acum platesc la dobanzi marite. Au dreptate sa-si vrea banii pe credite inapoi. Pot pune si extracomisioane: nu este ilegal. Si au dreptate sa le puna, mai ales ca este criza si trebuie sa fie prevazatori. Ati auzit de falimente de banci la noi? Nu. Deci au dreptate.

Si oamenii de afacere au dreptate cand dau oamenii afara. Nu mai sunt comenzi, cererea a scazut, marirea preturilor a fost fara efect pozitiv, acum platesc si FORFETARUL sau au inchis sau si-au suspendat activitatea, dupa caz.

Administratorul de bloc are dreptate cand cere bani pentru ca stau sa cada ornamentele exterioare ale blocului si pot muri oameni. Si locatarii care nu platesc ca nu au de unde au dreptate.

Nistorescu are dreptate cand il da pe Patrasconiu afara de la Cotidianul, doar trebuie sa-si faca echipa lui. Si Bleen are dreptate cand scrie despre faradelegile lui Nistorescu. Morar are dreptate ca nu vrea sa lucreze cu Nistorescu si-si da demisia sau pleaca (ramane de vazut) …

Ne cautam dreptatea noastra ca o motivare a puterii sau, mai grav, a scuzemiei mediocritatii in care ne aflam. Si avem, pana la urma dreptate: poate ca atata putem sau atata crem sa putem! E mai comod asa. Atat au putut si parintii si fratii nostri. Si au avut dreptate sa poata atat.

Politistul care l-a impuscat de 6 ori pe cel care-i punea muzica tare in fata casei are dreptate. Ce conteaza ca si-a pierdut libertatea si slujba: are dreptate. Si cel care-i punea muzica la poarta politaiului avea dreptate: era masina lui, e tanar si vrea sa se distreze. Si pe politai nu-l suporta oricum. Avea dreptate. Ce conteaza ca si-a pierdut viata acum si ca rudele-l plang neintelegand acea dreptate?

Facem din a avea dreptate telul suprem, indiferent de costuri: toti avem dreptate.

Dar parca e ceva ce nu merge: guvernul nu merge, criza ne doare din ce in ce mai tare, cand ne injuram nu o mai facem din rarunchi, cu patos ca pana acum, suntem mai empatici, mai milosi, mai in pielea aluia pe care ne revarsam fricile si neputinta. Nici critica nu mai este asa de acida si nici rasul nu mai e ce era o data. Simtim ca nu suntem pe drumul bun. Desi avem dreptate!

P.S. Nu-i asa ca am dreptate?