Spuneam intr-un articol mai vechi in care aratam cum cele trei sectoare, financiar, economic si social, sunt atinse de criza, ca suntem aproape de colaps pentru ca asistam la o criza sociala: greve, infractionalitate, manipulare… Odata intrata in sfera sociala, criza va aduce cu sine modificari majore, unele de sistem, altele de comportament de masa sau individual.

Una din aceste efecte "aduse de criza" este ura: ne uram presedintele, politicienii, guvernul, vecinul, soacra, judecatorii, uram la norma si la foc automat, … sau avem resentimente.

O facem organic, de cele mai multe ori fara justificare: ura in sine este cea mai buna justificare. Lovitura"Stie el sau ea de ce o urasc", chiar daca acest fapt nu poate fi logic adevarat. "Pentru ca nu mai am timp de explicatii: viata e scurta, presiunea este mare, n-am timp sa ma opresc din ritmul meu de zi cu zi. Daca nu esti de acord asta e, nu-mi pasa".

Cam asa suna justificarea si superficialitatea.

Iar ura, ca un bumerang, se intoarce impotriva noastra si, din persoane care uram visceral, ajungem sa fim urati, neintelesi, catalogati, jigniti, loviti…

Asta imi aduce aminte de una din povestirile din "Supa de pui pentru suflet "pe care o voi reda fara a avea pretentia ca o voi face intocmai:

Doi frati, unul de 14 ani si celalalt de 10 ani mergeau pe un drum fiecare cu bicicleta lui. Drumul trecea pe deasupra unei autostrazi foarte circulata. Cei doi copii s-au oprit sa priveasca. In acest timp, fratelui mai mare i se face rau si lesina. Speriat, fratele mai mic coboara la nivelul autostrazii si face semne disperate pentru ajutor. Nimeni nu opreste, insa.

Atunci ia o piatra si arunca spre masini. Piatra loveste un BMW nou nout, condus de un tanar de 25 de ani. Tanarul sofer opreste masina, il vede pe pustiul de 10 ani si se duce furios catre el. Fara sa aiba timp sa-i reproseze ceva, pustiul ii spune care este situatia si il roaga sa-l ajute.

Cat tupeu, se gandeste tanarul de 25 de ani. Totusi, merge cu el si-l cara pe fratele lesinat in masina, apoi il duce la primul spital. Aici afla ca i-a salvat viata si ca, daca mai intarziau mult, acesta putea deceda.

– "Niciodata nu am reparat acea urma de pe masina mea lasata de piatra aruncata de pusti, povesteste tanarul sofer, desi aveam asigurare. Am lasat-o ca sa-mi aduca aminte ca sa nu uit sa-mi pese de cel de langa mine si ca cineva, undeva,  are nevoie de ajutor."