Ofera si vei primiSocialismul si adeptii acestei miscari considera ca viata este o mare placinta si ca, daca-ti iei o bucata prea mare, ii vaduvesti pe ceilalti de a avea mai mult.

Acest principiu il vedeti aplicat la televizor cand se cauta vinovati la orice apare ca stire pe primetime, il vedeti aplicat in politicile de vanare a persoanelor care castiga mai mult decat media, fie ca e Ion Tiriac care a fost nevoit sa vanda domeniul de la Balc din cauza campaniei agresive media si a deteriorarii imaginii sale de business, fie ca e vorba de seful nu stiu carei agentii guvernamentale sau cazul magistratilor care-si cer drepturile salariale. Nu conteaza, doar ca trebuie luata bucata de placinta si data celorlalti.

Acest concept a avut ca efect un numar foarte mare de asistati social: pe de o parte ideea ca n-are rost sa-ti faci placinta ta ca vine altul si o ia, iar pe de alta parte, impartirea placintei atrage cum atrag excrementele mustele. O multime de oameni cu potential, care pot lucra sau lucreaza fara sa declare acest lucru, dar care beneficiaza de asistenta sociala de la buget si care striga ca nu le ajunge si vor mai mult. E categoria de oameni care nu au nimic de oferit ci vor "drepturi".

Dar viata nu este o mare placinta: sunt muzicieni care nu iau nimic, doar daruiesc, scriitori care nu iau nimic, doar ofera opere scrise care intra in cultura tarii lor sa in universalitate, actori … Succesul lor nu s-a facut cu pretul insuccesului altuia: a oferi nu este o actiune conditionata decat in mintea celor care nu vor sa ofere nimic, doar sa ia.

Cuvinte de genul: "as contribui si eu la apelul umanitar DACA as avea mai multi bani" sunt  construite pe o astfel de filozofie. Dar niciodata nu vei sti daca sunt persoane care au mai putini bani decat tine dar ofera sprijin. Pentru ca sprijinul lor nu este conditionat de "placinta". Si mentalitatea asta, am vazut-o de atatea ori apropiata de zona saraciei.: o avaritie acuzatoare care-i arata pe cei bogati cu degetul, neintelegand cauzalitatea dintre bogatie si daruire.

Cei mai multi oameni bogati sau peste medie daruiesc si creeaza. Iata un simplu exemplu: ca eu sa-mi deschid o afacere trebuie sa gandesc un model prin care angajatii sa devina productivi si, cu cat ei sunt mai productivi, cu atat vor avea un salariu mai mare iar proprietarul afacerii un profit mai mare.

"Ca sa reusesti trebuie sa-i calci pe altii in picioare", vor spune adeptii modelului "placintei". Si in cele mai multe cazuri este adevarat pentru ei, de aceea se comporta ca niste tirani, ca niste "asshole". Cel mai recent exemplu este al lui Nistorescu la Cotidianul si deranjul pe care l-a facut acolo, desi nu se poate vorbi de un succes ci de o actiune care se doreste de succes din punctul lor de vedere.

Totusi. Pe cine a calcat in picioare un Florin Bogardo, sa zicem – Dumnezeu sa-l ierte! -, de a avut succes. Sau alti artisti, fie ei pictori, actori, muzicieni. Dar daca nu trebuie sa-i calci pe altii in picioare si sa fii de succes? Dar daca trebuie sa-ti faci placinta singur, sa creezi succesul, sa fii mai bun tu si sa-i ajuti si pe altii sa reuseasca pentru ca ai ceva de oferit? Daca ar fi adevarat, cum si-ar mai justifica ei gesturile marlanesti? Te-ai gandit?

Nu vor avea cum si de aceea continua sa nege, sa atace, sa minta, sa jigneasca… Nu-i ascultati si construiti-va succesul personal.